Proiect USR pentru transcrierea mai rapidă a actelor de stare civilă pentru cei care (re)dobândesc cetățenia română

Proiect USR pentru transcrierea mai rapidă a actelor de stare civilă pentru cei care (re)dobândesc cetățenia română

Radu Mihail și Iulian Lorincz, parlamentari USR de Diaspora, au depus o inițiativă legislativă în sprijinul celor care dobândesc sau redobândesc cetățenia română. Este vorba de reducerea de la 60 de zile la 10 zile a termenului pentru transcrierea actelor de stare civilă. Cu alte cuvinte, reducem birocrația și timpii de așteptare pentru această categorie de cetățeni.

Scurtarea termenului de la 60 la 10 zile este încă un pas înainte spre simplificarea procesului de redobândire a cetățeniei române. Fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion, a demarat debirocratizarea procesului, prin OUG 82/2021, iar noi continuăm demersurile în Parlament”, declară senatorul USR Radu Mihail.

Legislația actuală prevede că transcrierea efectivă a actelor de stare civilă se realizează într-un termen de 60 de zile de la data depunerii jurământului de credință față de România, timp în care persoanele care (re)dobândesc cetățenia română nu au CNP și nici acces la servicii sociale sau medicale, nu se pot înscrie pentru a frecventa cursurile unor unităţi de învăţământ și nu se pot angaja, întrucât toate aceste interacţiuni cu instituţiile publice necesită deținerea unui CNP şi/sau a unui document de identitate emis de statul român.

Proiectul USR modifică art. 41 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă în sensul reducerii de la 60 de zile la 10 zile a termenului de transcriere a actelor de stare civilă în cazul (re)dobândirii cetățeniei.

Numărul persoanelor care vor beneficia de modificările propuse de USR, odată adoptate ele, nu este deloc de neglijat dacă ținem cont că, în perioada 2016-2020, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a aprobat 319.117 cereri de redobândire și 2.633 cereri de acordare a cetățeniei române.

Accesul rapid al oricărui cetățean la serviciile publice este un drept, nu o favoare. Scurtăm semnificativ timpul de așteptare, reducem de la 60 de zile la 10 zile termenul de primire al CNP-ului de la dobândirea/redobândirea cetățeniei române”, declară deputatul USR Iulian Lorincz.

USR a susținut și va susţine în continuare proiecte de debirocratizare a interacțiunii dintre cetățean și instituțiile statului.