USR cere Alianței PNL-PSD să abroge intrarea în plată de la 1 ianuarie a noilor categorii de pensii speciale pentru aleșii locali

USR cere Alianței PNL-PSD să abroge intrarea în plată de la 1 ianuarie a noilor categorii de pensii speciale pentru aleșii locali

Președintele USR, Dacian Cioloș, cere Alianței PSD-PNL să adopte, cât mai rapid în următoarele trei săptămâni care au rămas la dispoziție, o ordonanță de urgență pentru a împiedica intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie, a noilor categorii de pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți de consilii județene, care ar urma să aibă un impact bugetar de peste 600 de milioane de lei și ar însemna, totodată, imposibilitatea creșterii pensiilor mai mici.

„Le cer domnilor Cîțu și Ciolacu, șefii acestei alianței toxice PNL-PSD, să explice cetățenilor și pensionarilor cu venituri mici de ce ei, ca partide, se opun eliminării pensiilor speciale și chiar vin cu adăugarea unor noi pensii speciale care pot ajunge până la 7.000 de lei/lună pentru foști primari și foști președinți de consilii județene, dacă aceste pensii vor intra și ele în vigoare.

România și sistemul de pensii din România, și bugetul național, în starea în care e în momentul de față, nu-și mai permite o nouă castă de privilegiați, o nouă categorie de pensii care să nu fie bazate pe principiul contributivității.

Dacă Alianța PSD-PNL nu dă o OUG rapid în următoarele trei săptămâni, riscăm să avem din nou această nouă categorie de privilegiați pentru că aceste pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți de consilii județene ar intra în vigoare începând de la 1 ianuarie și ar avea un impact bugetar de peste 600 de milioane de lei”, a declarat Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș avertizează faptul că “orice creștere de pensii speciale sau introducere de pensii speciale noi, cum fac acum PNL și PSD, ar însemna în primul rând imposibilitatea creșterii pensiilor mai mici” și acuză PSD că “minte de ani de zile cetățenii și mai ales pensionarii cu creșteri de pensii” în condițiile în care a venit “sistematic cu propuneri de creșteri de pensii procentuale care sunt sistematic în favoarea celor cu pensii mari”.

În acest sens, Dacian Cioloș a dat următoarele exemple:

„O propunere de creștere cu 10% a pensiilor înseamnă pentru un pensionar care are 1.000 lei/lună pensie: 100 lei creștere, pentru un pensionar care are 10 – 15.000 lei/lună pensie înseamnă creștere cu 1.000 – 1.500 de lei pensia și continuăm să ținem în sărăcie pensionari cu pensii mici, unii chiar mai mici de 1.000 de lei, cărora nu le putem crește pensia pentru că majoritatea banilor de creșteri de pensii se duc la pensiile mari”.

Dacian Cioloș a reamintit faptul că “USR e singurul partid din România care a împins de ani de zile spre eliminarea pensiilor speciale”, care a fost și o conditie de intrarea la guvernare cu PNL, respectiv eliminarea pensiilor pentru parlamentari.

“Am cerut atunci și eliminarea pensiilor pentru primari, din păcate nu am putut obține decât o amânare a intrării lor în vigoare. Dar, iată că acum, PNL intră la guvernare cu PSD și în loc să aplice ceea ce a promis cetățenilor și avea în programul de guvernare precedent, acceptă acum condițiile PSD: noi categorii de pensii speciale, fără să crească pensiile celor care au cu adevărat nevoie, cei cu pensiile mici”, a adăugat liderul USR.

USR pledează pentru un sistem de indexare a pensiilor care să fie previzibil, anual și care să se bazeze pe cifre și indicatori clari pentru a nu mai rămâne această impresie, “folosită politicianist de partide precum PSD sau PNL”, că sunt creșteri de pensii din pix, a mai arătat Dacian Cioloș.

„Avem nevoie de o reformare a sistemului de pensii pentru ca pensii nerușinate, ale unora care nu contribuie suficient la sistemul de pensii sau care nu se bazează pe contributivitate, să fie eliminate și un sistem de indexare de creștere a pensiilor mici. Avem mai mult de 1 milion de pensionari care sunt ținuți în sărăcie cu pensii care sunt sub 1.100 de lei/lună”, a punctat Dacian Cioloș.

În acest context, Dacian Cioloș a reamintit angajamentul României în fața Comisiei Europene de a reforma sistemul de pensii prin PNRR.

“Aștept să văd cum PNL și PSD își asumă ceea ce USR, fiind la guvernare cu PNL, a negociat în PNRR pentru că avem acolo acest angajament al României ca stat să reformeze sistemul de pensii.

Vom urmări felul în care PNL și PSD vor pune în aplicare acest PNRR pentru că vor, nu vor, sunt obligați să aplice un program de guvernare pregătit de USR, cât a fost la guvernare.

Acolo sunt mai multe măsuri de reformă fără realizarea cărora nu vor intra bani în România.

Până la sfârșitul acestui an, Guvernul României ar trebui să instituie un comitet de monitorizare însărcinat cu revizuirea sistemului de pensii și care să înceapă să lucreze la elaborarea unor indicatori pe baza cărora să se facă indexarea de pensii”, a spus Dacian Cioloș.

La rândul său, Oana Țoiu, deputată USR și preşedinta Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, a reamintit faptul că indemnizația de vârstă și pensiile speciale ale primarilor au fost introduse prin OUG dată de Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea “și, nici la acel moment, parlamentarii nu au avut curajul să și le asume când le-au introdus”.

“Nici în acest moment, când au trebuit să voteze pe legea noastră de abrogare a lor în plenul Camerei Deputaților, nu și-au asumat curajul de a vota asupra ei, amânând-o până când a trecut tacit spre Senat.
Știm, din dezbaterile comisiilor de fond, de muncă și de justiție, că actuala coaliție de guvernare a votat pentru păstrarea pensiilor speciale ale primarilor”, a declarat Oana Țoiu.

În plus, Oana Țoiu evidențiază faptul că lipsa contributivității pentru primari, viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți de consilii județene, propagată în spațiul public, “nu se regăsește nici în justificarea OUG, odată cu includerea lor, și nu a fost nici parte din argumentele aduse în comisiile de fond”.

„Legislația a cerut cea mai mare parte a timpului ca și funcțiile elective, în care se regăsesc primarii, să contribuie la sistemul public de pensii. Care sunt, de fapt, roluri care nu au contribuit întotdeauna, până la legea din 2000, au fost consilierii locali care, într-adevăr, au avut o perioadă în care, pentru indemnizațiile de ședință, nu au contribuit și contribuie abia din 2000. Dar asupra lor nu se vine cu niciun fel de corecție.

E adevărat că au existat niște mici pauze de contributivitate, dar cu un impact minimal asupra pensiilor primarilor și este important de clarificat că proiectul, în forma lui actuală, nu se referă la lipsa acelor perioade de contributivitate, deci se aplică și Gabrielei Firea, și domnului Băsescu, și domnului Oprișan”, a argumentat Oana Țoiu.

Nu în ultimul rând, deputatul USR, Cristian Seidler, a reamintit faptul că “același text care stă să intre în vigoare peste câteva zile a mai fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională”. Cu alte cuvinte, subliniază Cristian Seidler, “această soluție e cu siguranță neconstituțională”.

„Că Avocatul Poporului a refuzat să atace această chestiune la CCR, dar textul fiind la virgulă același cu cel declarat anterior neconstituțional, cu siguranță aceasta nu este o soluție”, a subliniat Cristian Seidler.

Referindu-se la reforma întregului sistem de pensii, Cristian Seidler a evidențiat soluția propusă de USR:

„Să ne uităm în primul rând la pensionarii care se află sub pragul sărăciei și să îi ajutăm în principal pe aceia.

Sunt două măsuri pe care noi le-am propus: pe de o parte, suplinirea venitului de la actuala pensie socială minimă de 800 de lei până la valoarea de 1.100 de lei cu tichete de masă, iar mai apoi oferind o a 13-a pensie, diferențiat în funcție de nivelul de venit al fiecărui pensionar, astfel încât cumulate să ducă la o creștere a veniturilor minime din pensii peste pragul sărăciei din România.

1,9 milioane de pensionari ar urma, dacă această măsură propusă de USR va fi implementată, să treacă dincolo de pragul sărăciei”.

Mai multe detalii despre, aici.