Cristina Prună, nominalizarea USR pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Cristina Prună, nominalizarea USR pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

În contextul înțelegerii toxice dintre PSD și PNL și al demersurilor grăbite de a acapara conducerile celor două Camere, USR anunță că o susține pe deputata Cristina Prună pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților. În același timp, USR va lupta pentru a împiedica abuzul deosebit de grav pe care noua majoritate parlamentară PSD-PNL-UDMR îl orchestrează la Senat în scopul revocării neconstituționale a președintei Anca Dragu.

După ce au negociat cum să-și împartă pârghiile de influență și banii românilor, PSD, PNL și UDMR trec astăzi, cu o grabă demnă de o cauză mai bună, la acapararea conducerilor Camerei Deputaților și Senatului. O fac la fel cum au făcut politică în ultimul timp: în total dezinteres și dispreț față de cetățenii care i-au votat și față de binele țării.

La Camera Deputaților, PSD, PNL și UDMR își dau astăzi mâna pentru a-i da funcția pe tavă lui Marcel Ciolacu, după ce l-au instalat interimar la conducere pe sinecuristul Sorin Grindeanu. USR nu acceptă jocurile de culise ale noului FSN și o susține, în schimb, pe deputata Cristina Prună, în prezent vicepreședinte al Camerei Deputaților.

La Senat, PSD, PNL și UDMR vor forța, tot astăzi, revocarea din funcția de președinte a Ancăi Dragu, demers pe care vor să-l întemeieze pe un Regulament al Senatului cu multe semne de întrebare în ceea ce privește neconstituționalitatea, fapt atestat de Curtea Constituțională încă din anul 2005.

USR înțelege dorința noului FSN de a acapara toată puterea în statul român, dar nu va accepta încălcarea Constituției doar de dragul de a satisface orgoliile mărunte ale politicienilor aflați vremelnic la butoanele puterii. USR va face toate demersurile pentru a împiedica abuzurile coaliției hoției, pentru a apăra valorile democratice și europene.