PNL-PSD-UDMR au votat, în Senat, pentru cel mai mare tun imobiliar

PNL-PSD-UDMR au votat, în Senat, pentru cel mai mare tun imobiliar

Prin votul PNL, PSD și UDMR, Senatul a aprobat astăzi unul din cele mai mari tunuri imobiliare din istoria recentă a României: 46 de hectare de teren în cea mai bună zonă a Capitalei, cu o valoare estimată de 400-500 de milioane de euro, sunt date gratuit Camerei de Comerț și Industrii a României. Senatorii USR au votat împotriva proiectului. USR nu va fi parte a devalizării statului român și va face toate demersurile necesare pentru a opri acest jaf.

Megaafacerea Romexpo este primul tun PSD-PNL-UDMR chiar înainte de a definitiva noul guvern. Iată cum alianța toxică pesedist-penelistă începe ofensiva asupra banilor publici imediat după ce «au scăpat» de USR, care îi sâcâia zilnic cu transparența pe care o cerea. De luni bune, parlamentarii USR au atras atenția asupra megatunului Romexpo, prin care 46 de hectare de teren ar urma să fie trecute din proprietatea statului în proprietatea privată a CCIR, urmând ca pe acestea să se desfășoare un «program de reabilitare urbană», în fapt, un proiect imobiliar gigantic. Chiar și din opoziție, vom face tot ce ține de noi pentru a stopa jaful din bani publici”, declară președintele USR, Dacian Cioloș.

Ce s-a votat astăzi în Senat reprezintă un tun imobiliar de proporții al blocului socialisto-liberal. Este vorba de devalizarea statului român de 46 de hectare de teren în cea mai bună zonă a Capitalei, pe care, prin vot, le-au dat gratis. În loc ca acest teren să fie scos la licitație publică deschisă – așa cum permite și prevede legea -, să se obțină prețul cel mai bun și să folosim sutele de milioane de euro în interesul românilor, cu mâna parlamentarilor se vrea jefuirea statului român. Ce încearcă să facă Camera de Comerț cu mâna parlamentarilor este o «Belină». Practic, Parlamentul este pus să facă treaba Guvernului, deoarece în Guvern nimeni nu va semna un astfel de act normativ. Nimeni nu va pune nume și prenume pe un asemenea act, pentru că va răspunde. Dacă ne aducem aminte, fostul ministru liberal Tudor Chiuariu a fost condamnat tot pentru un transfer de terenuri aflat în proprietatea statului. Este interesant cum Camera de Comerț, în 2017, a pus la bătaie un teren care nu-i aparține, dar pe care s-a angajat să-l obțină cu titlu gratuit de la statul român”, afirmă senatorul USR Narcis Mircescu.

Am argumentat și în plen că procedura de reexaminare nu te obligă să votezi un jaf. Pentru că despre asta vorbim. Aceste terenuri, care valorează aproximativ o jumătate de miliard de euro, nu pot fi date gratis. Pentru că nu-i corect. Vorbim de terenuri în București, nu în vreo comună defavorizată. Înțeleg să stimulăm dezvoltarea economică în zone defavorizate și să dăm terenuri gratis investitorilor, dar nu poți spune asta în mijlocul Bucureștiului. Argumentul acestei legi este profund greșit. Scopul este jaful, nu dezvoltarea economică. Îmi amintesc cum, în comisii, când erau alte proiecte privind transferuri de terenuri de doar câteva sute de metri pătrați, aceeași colegi care argumentau astăzi în favoarea cadoului de 46 de hectare spuneau «Domnule, păi, asta-i treaba Guvernului, nu-i ok». Pe această lege cu dedicație a existat însă consens. Nu a comentat nimeni și s-au făcut eforturi supraomenești să fie votată această lege. Numai USR s-a opus și o vom face întotdeauna, pentru că nu vom tolera furtul din banii publici”, precizează și senatorul USR Cosmin Poteraș.

Ce s-ar putea face cu cele peste 400 de milioane de euro care s-ar obține dacă terenul de 46 de hectare ar fi scos la licitație publică în loc să fie dat cu titlul gratuit?

Ar putea fi făcută o autostradă sau ar putea fi construite 10 spitale de genul celui construit de Fundația „Dăruiește Viața”.

Ar putea fi dotate toate școlile din România cu laborator informatic, iar 1.100 de școli ar putea primi smartlab, unde copiii să învețe despre realitatea virtuală și alte tehnologii avansate.

Ar putea fi dotate 3.000 de cabinete medicale sau ar putea fi cumpărate 3.600 de microbuze școlare electrice și ar putea fi construite școli verzi.

PSD, PNL și UDMR nu sunt însă preocupate de aceste lucruri și nu urmăresc interesul real al românilor. Așa cum se vede și din alianța toxică pe care au parafat-o pentru formarea noului guvern, ceea ce-i unește mai presus de toate este dorința de devalizare a țării.