Radu Mihaiu, un primar USR incoruptibil la Sectorul 2: vechiul fel de a face politică a apus

Radu Mihaiu, un primar USR incoruptibil la Sectorul 2: vechiul fel de a face politică a apus

Acțiunile primarului Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, dovedesc tot mai mult că principiile USR legate de lupta anticorupție sunt aplicate și că acestea sunt un complement necesar al oricărei bune administrații în primării.

Radu Mihaiu a anunțat joi, 28 octombrie, că centrul de vaccinare Neghiniță se închide temporar, din cauza confirmării unor suspiciuni privind emiterea unor certificate false de imunizare, care l-au determinat în trecut să alerteze autoritățile abilitate. Acestea au hotărât să investigheze această situație și au ridicat astăzi probe de la fața locului, poliția urmând să audieze 168 de persoane.

„Voi dispune schimbarea în integralitate a personalului din această locație. Până când procurorii nu vor finaliza cercetările, nu putem risca să mai colaborăm cu nimeni de acolo. În cel mai scurt timp vom reporni activitatea în centrul Neghiniță. Fiindcă e mare nevoie de imunizare în aceste zile”, a afirmat Radu Mihaiu.

Acum câteva zile, un consilier local de la sectorul 2 și un consilier general în cadrul CGMB au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, alături de un om de afaceri, fiind acuzați de dare și luare de mită și trafic de influență. Conform procurorilor, aceștia i-ar fi cerut primarului sectorului 2, Radu Mihaiu, să avizeze în mod preferențial amplasarea a 50-100 de panouri publicitare ale omului de afaceri pe domeniul public al Sectorului 2.

Pe lângă autorizația preferențială pentru panouri, consilierii ar fi solicitat de asemenea ca Radu Mihaiu să le obțină locuri de muncă, în schimbul susținerii prin vot a proiectelor sale, pe întreaga perioadă a mandatului de primar. Omul de afaceri s-ar fi angajat de asemenea să ofere condiții avantajoase de afișaj electoral pe panourile publicitare pentru campania electorală din 2024, în schimbul aprobării acestora.

La începutul acestei luni, în urma investigației Recorder despre cheltuirea banilor publici alocați bisericilor, Radu Mihaiu a anunțat că nu va mai plăti niciun ban către parohii, decât în urma unei verificări amănunțite care să arate că banii sunt cheltuiți corect. El a atras atenția că suspiciunile care planează asupra acestor achiziții pot afecta chiar și proiectele benefice pentru comunitate, fiind nevoie de cât mai multă transparență în situațiile de acest tip.

În luna iunie a acestui an, primarul Sectorului 2 a depus o reclamație la DNA în legătură cu achiziționarea de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 a 150 de computere la un preț de 2 000 de euro bucata. Radu Mihaiu trimisese în prealabil Corpul de control pentru a verifica această achiziție, reclamația depusă la DNA fiind bazată pe raportul realizat în urma controlului. Mihaiu a declarat atunci că licitația pentru computere a fost organizată și atribuită ilegal unei firme care nu îndeplinea condițiile de eligibilitate. În plus, nu erau necesare computere atât de performante și de scumpe pentru nevoile DGASPC Sector 2.

Toate aceste situații dovedesc că situația s-a schimbat radical la primăria condusă de Radu Mihaiu, ținând cont de faptul că, dincolo de proasta administrare anterioară, unul dintre cei mai longevivi foști primari ai sectorului a fost condamnat pentru corupție. În luna aprilie a acestui an, Neculai Onțanu, care a avut 4 mandate de primar al Sectorului 2, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind acuzat de DNA că a primit ca mită un teren de 1 500 de metri pătrați, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea unor terenuri.