Avize favorabile pentru două proiecte USR în Comisia pentru administrație publică a Camerei Deputaților

Avize favorabile pentru două proiecte USR în Comisia pentru administrație publică a Camerei Deputaților

Comisia pentru administrație publică a Camerei Deputaților a avizat favorabil, în ședința de miercuri, două dintre proiectele de lege depuse de deputații USR Cristina Prună și Tudor Pop.

Primul proiect, inițiat de deputatul USR Tudor Pop, reglementează și îmbunătățește accesul la servicii de asistență medicală mobilă pentru pacienții din zonele defavorizate.

Inițiativa legislativă reprezintă pasul următor după ce a intrat în vigoare Legea Caravanelor medicale (nr. 65/2020), adoptată de Parlament tot la inițiativa deputatului USR PLUS Tudor Pop.

Dacă Legea Caravanelor medicale recunoștea serviciile medicale acordate în regim mobil de către medicii specialiști, în clădiri autorizate sanitar sau în corturi medicale special amenajate, proiectul avizat favorabil astăzi înglobează aceste modalități de acordare a serviciilor medicale sub umbrela asistenței medicale mobile și conturează un nou Titlu în Legea Sănătății (nr. 95/2006).

Proiectul care facilitează asistența medicală mobilă a fost adoptat de Senat în luna octombrie și mai are nevoie doar de votul deputaților pentru ca măsurile să intre în vigoare.

Al doilea proiect avizat favorabil astăzi de Comisia pentru administrație publică din Camera Deputaților, inițiat de Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților, vizează modificarea Codului fiscal în sensul schimbării modului în care se calculează TVA pentru locuințele care depășesc valoarea de 450.000 de lei.

Concret, pentru locuințele ce depășesc plafonul de 450.000 de lei, TVA ar urma să fie 5% pentru valoarea de până în plafon și 19% pentru ce depășește plafonul.

Proiectul are la bază creșterea prețurilor la materialele de construcții și, implicit, a prețurilor locuințelor, iar măsura propusă va veni atât în ajutorul românilor care doresc să-și cumpere o locuință și al antreprenorilor, cât și în sprijinul statului, care va colecta mai mulți bani din TVA ca urmare a creșterii numărului de livrări de locuințe.