USR a obținut urgentarea dezbaterilor pe proiectul de lege privind compensarea facturilor la energie

USR a obținut urgentarea dezbaterilor pe proiectul de lege privind compensarea facturilor la energie

În contextul apropierii datei de 1 noiembrie, de la care urmează să intre în vigoare măsurile de compensare a facturilor la energia electrică, Grupul USR din Camera Deputaților a solicitat conducerii Camerei urgentarea dezbaterii în comisiile de specialitate a amendamentelor aduse OUG 118/2021, astfel încât un vot final să poată fi dat în plenul Camerei marți, 26 octombrie.

Românii nu trebuie să sufere, în continuare, din cauza crizei guvernamentale. Avem nevoie de măsuri urgente atât pentru limitarea pandemiei, cât și pentru rezolvarea crizei facturilor la energia electrică și gaze. În ceea ce privește a doua problemă, 1 noiembrie bate la ușă, motiv pentru care solicităm să se adopte rapid îmbunătățiri la schema de compensare a facturilor la energie electrică și gaze, astfel încât acestea să scadă cu până la 32%. Este vorba de o situație de criză și trebuie să acționăm rapid în Parlament”, declară Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Prin solicitarea adresată Biroului Permanent al Camerei Deputaților, USR a cerut repartizarea de urgență în comisiile de specialitate a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.

Solicitarea a fost acceptată, iar comisiile de specialitate pot întocmi raport în cursul zilei de marți, astfel încât modificările să fie validate tot marți de plenul Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

În urmă cu două săptămâni, USR a propus, printr-o inițiativă legislativă semnată de deputații Cristina Prună și Claudiu Năsui, cinci măsuri pe termen scurt menite să scadă facturile pentru consumatorii casnici și IMM-uri.

Concret, este vorba despre:

  1. Scăderea de la 19% la 5% a cotei TVA aplicate energiei electrice pentru consumatorii finali pe o perioadă de 6 luni.
  2. Abrogarea accizei aplicate energiei electrice.
  3. Scăderea pe o perioadă de 6 luni, sub formă de credit fiscal, din impozitul pe profit datorat sau, după caz, din impozitul pe venitul microîntreprinderilor a 50% din cheltuielile suplimentare generate de creșterea de prețuri raportată la indicele prețurilor de consum la energie electrică și gaze naturale.
  4. Exceptarea de la obligația de achiziție a certificatelor verzi pentru energia facturată consumatorilor casnici pe o perioadă de 6 luni.
  5. Acordarea unui ajutor centralelor electrice de termoficare în sumă de 50% din creșterea cheltuielilor cu achiziția de gaze naturale raportată la indicele prețurilor de consum la gaze naturale din luna iulie 2021.