Dacian Cioloș: Obiectivul meu e să fac tot ce ține de mine ca să formăm un guvern care să poată să fie instalat cât mai rapid

Dacian Cioloș: Obiectivul meu e să fac tot ce ține de mine ca să formăm un guvern care să poată să fie instalat cât mai rapid

„Fiecare în politică își asumă propriile decizii”. A fost principalul mesaj transmis, marți, de președintele USR Dacian Cioloș, desemnat premier de Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă în care a anunțat prima rundă de discuții pentru formarea noului guvern cu liderii PNL, UDMR și ai minorităților, care ar urma să aibă loc miercuri după-amiază.

Din echipa de negociere fac parte Dan Barna, Cătălin Drulă, Anca Dragu, Vlad Voiculescu și Ionuț Moșteanu.

„Niciun alt partid nu și-a asumat ieri să meargă la Cotroceni cu un mandat de a forma un guvern cât mai rapid, cu puteri depline, care să gestioneze pandemia, situația creșterii prețurilor la energie, dar și implementarea reformelor prevăzute în PNRR.

Știu că de multe ori în politica din România astfel de mișcări sunt văzute ca și jocuri politicianiste, capcane sau în unele cazuri sunt jucate în mod populist.

Noi ne-am asumat în mod foarte direct și onest această responsabilitate, dincolo de orice idei pe jocuri pe care pot să le aibă unele partide pentru că cred că este și un moment al adevărului în politica românească.

USR a făcut propunerea de premier și își asumă responsabilitatea formării unui guvern. Dincolo de candidatul desemnat pentru poziția de premier, avem și idei despre cum putem ieși din criză pe termen scurt, cum putem trece peste iarnă și apoi, evident, reforme care trebuie făcute în România.

Obiectivul nostru e clar: să pregătim un guvern care să poată să fie votat rapid în Parlament și care să lucreze pentru români pentru a gestiona aceste crize multiple.

Încercăm să refacem coaliția în forma ei inițială, așteptăm un gest de reciprocitate și din partea foștilor noștri colegi”, a declarat Dacian Cioloș.

Primele discuții cu liderii PNL, UDMR și ai minorităților ar urma să aibă loc miercuri după-amiază, după ședința de guvern:

„Am avut o discuție telefonică cu domnul Cîțu în această dimineață și am convenit să ne vedme mâine după-amiază. Va trebui să confirm și cu domnul Kelemen Hunor care, de principiu, a fost de acord cu această întâlnire, am avut un contact și cu Varujan Pambuccian, liderul minorităților, cu care la fel voi ține legătura”. 

Dacian Cioloș a subliniat că nu este în intenția USR de a negocia o majoritate cu PSD sau cu AUR și că obiectivul partidului nu sunt alegerile anticipate în plină criză sanitară. 

„Am văzut că și PSD, și AUR își doresc alegeri anticipate sau guvern de tehnocrați. Din punctul meu de vedere, acum e nevoie de un guvern cu puteri depline, asumat politic.

Obiectivul meu acum e să discut cu colegii din coaliție. Eu sper să nu trebuiască să ajungem la 10 zile, e o perioadă de criză în care e important să mergem cu o soluție cât mai repede. Eu am disponibilitatea pentru discuții cât mai rapide”, a subliniat liderul USR.

Întrebat dacă crede în buna-credință a președintelui Klaus Iohannis de a forma un guvern în jurul său sau dacă consideră, mai degrabă, că a fost o desemnare la cacealma, în urma unei înțelegeri tacite între președinte și restul partidelor politice, Dacian Cioloș a răspuns:

„Fiecare în politică își asumă propriile decizii. Noi ne-am asumat această decizie când niciun partid din România nu și-a asumat desemnarea unui premier. Analiza noastră a fost asta: într-o situație dificilă, ne asumăm guvernarea cu riscul să nu treacă o astfel de majoritate, dar nu avem de unde să știm dacă nu ne-o asumăm”. 

Toate propunerile USR pentru un program de guvernare PNRR+ pot fi consultate aici: https://www.usr.ro/Propuneri_USR.pdf  

(Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)