Cristina Prună: Soluții pentru a atenua creșterea prețurilor la energie

Cristina Prună: Soluții pentru a atenua creșterea prețurilor la energie

Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii, explică motivele creșterii prețurilor la energie și soluțiile care pot fi implementate, pe termen scurt, mediu și lung, pentru a atenua majorarea.

Prețurile la energie au crescut foarte mult în ultimul an. Putem crede că acesta este rezultatul unui context de moment. Nu este însă așa. Parlamentul chiar a votat constituirea unei comisii de anchetă care să investigheze sursa acestor creșteri de prețuri. Trebuie să fim însă realiști – nicio comisie de anchetă nu va face ca prețurile la energie să devină mai mici peste noapte. Realitatea este că aceste creșteri de prețuri sunt rezultatul tărăgănării unor proiecte cheie și a lipsei cronice de investiții în sectorul energetic. Fără investiții noi în energie cu emisii reduse de carbon, România va pierde timp, bani, iar consumatorii români vor achita din buzunar ineficiența anumitor companii din sector. Suntem și într-un context în care preluțurile la energie sunt în creștere în mai toată Europa. Politicile europene de reducere a emisiilor de carbon au un efect asupra prețului. De cealaltă parte, în țările bine interconectate sau care au multiple surse de producție de energie curată, prețul energiei nu este atât de expus la creșterea prețurilor certificatelor de carbon (adică prețul poluării în urma producerii de energie)”, precizează Cristina Prună.

Potrivit acesteia, există soluții pentru a atenua creșterea de prețuri, unele pe termen scurt, altele pe termen mediu și lung care vizează modificări legislative și investiții.

Perioada imediat următoare este decisivă pentru următoarele priorități:

(1) Implementarea legii consumatorului vulnerabil de la 1 noiembrie așa cum a votat Parlamentul săptămâna trecută. Românii cu venituri mici trebuie să beneficieze de sprijin, iar în paralel e nevoie de creșterea nivelului de trai al tuturor românilor prin aplicarea treptată în toată economia a măsurii „Zero taxe pe salariul minim” (https://zerotaxe.ro).

(2) Modificarea Legii Energiei. E nevoie să clarificăm cadrul pentru contractele bilaterale pe termen lung astfel încât să deblocăm investițiile în noi capacități de producție ce au la bază surse regenerabile de energie. E nevoie și de eliminarea monopolului OPCOM de pe piața bursieră de tranzacționare a energiei electrice.

(3) Reformarea Complexului Energetic Oltenia, principalul producător de energie electrică pe bază de cărbune. Așteptăm ca planul de restructurare să fie aprobat cât mai repede de Comisia Europeană pentru ca piața să nu mai expună consumatorii la creșteri de preț din cauza prețurilor certificatelor de carbon.

(4) Valorificarea rapidă a banilor europeni pentru investiții în sistemul energetic. Ministerul Energiei nici acum nu a realizat cadrul în baza căruia companiile pot depune proiecte pentru a primi finanțare prin Fondul de Modernizare. Deja am ratat o primă sesiune de finanțare pe Fondul de Modernizare; probabil o vom rata și pe cea de-a doua – vorbim de peste 10 miliarde de euro de investit în noi capacități de producție până în 2030.

(5) Finalizarea de către Romgaz a centralei pe gaz de la Iernut – o restanță gravă care ar fi putut astăzi crește oferta de energie electrică în România cu efect pozitiv asupra pieței.

(6) Eliminarea birocrației în ceea ce privește utilizarea terenurilor agricole pentru construcția de noi proiecte de energie verde.

(7) Modificarea Legii offshore care să permită realizarea investiției în exploatarea zăcămintelor de gaze de mare adâncime din Marea Neagră. Așteptăm de la Guvern propunerea de proiect care să intre pe circuitul parlamentar. Fără Guvern nu se poate în această ecuație.

(8) Deblocarea programului Casa Verde Fotovoltaice și stimularea românilor să devină prosumatori.

(9) Finanțarea prin fonduri europene și alte surse bugetare a programelor de eficiență energetică la nivelul consumatorilor casnici și industriali.

(10) Avansarea în ceea ce privește construirea cadrului administrativ și legislativ pentru investițiile în proiecte eoliene offshore în Marea Neagră.