USR PLUS denunță actele de politizare a numirilor de directori școlari

USR PLUS denunță actele de politizare a numirilor de directori școlari

USR PLUS denunță acțiunile concertate de politizare a numirilor de directori școlari. USR PLUS a avertizat încă de la începutul anului că se va ajunge în situația în care toate funcțiile de director și director adjunct de școală din România – peste 10.000 la număr – vor fi vacantate în luna august, lăsând loc pentru abuzuri din partea inspectorilor școlari.

Senatorii USR PLUS Ștefan Pălărie, Irineu Darău și Silvia Dinică au promovat un proiect de lege prin care directorii interimari ar fi fost aleși prin vot secret de către Consiliul de Administrație, care este format din profesori, părinți, elevi și reprezentanți ai autorităților locale, lege care ar fi prevenit o asemenea situație.

Măsura, aprobată de Senat cu 75 de voturi ”pentru”, 45 de voturi ”împotrivă” (10 senatori s-au abținut), ar fi oferit predictibilitate în comunitățile școlare și ar fi fost un prim pas în direcția depolitizării conducerii școlare. Din păcate, Președintele României a refuzat promulgarea legii și a retrimis-o Parlamentului, pentru reexaminare.

Ștefan Pălărie: „Astăzi culegem ce am semănat. La ISJ Vaslui – au schimbat 70% din directori cu membri PNL, nu au ținut cont că ești expert, dacă au fost 2 sau 3 dosare pentru un post, l-au ales pe cel susținut de partid fără criterii de departajare. La Bârlad, președintele PNL s-a numit pe sine director la un liceu, ceea ce contravine cu Art. 24 pct. 5 din metodologie, unde scrie faptul că președintele și vicepreședintele unui partid politic nu pot fi directori.

Tot domnul președinte PNL Bârlad a numit 5 directori profesori de la școala lui în alte unități școlare din oraș și din împrejurimi, că dacă tot e la putere de ce sa nu o facă, chiar dacă în unele școli au fost profesori care și-au depus dosar că vor să fie directori. O să-I solicit Ministerul Educației să trimită corpul de control pentru a investiga această situație ilegală.”

Situația de la Vaslui nu este singulară. Senatorul USR PLUS de Dolj, Cosmin Poteraș, arată că situații similare se înregistrează și în Dolj.

Cosmin Poteraș: ”Oameni cu zero experiență managerială și prea puțină experiență profesională parașutați direct la conducerea unor unități școlare în care n-au pus niciodată piciorul. Manageri care nu au fost considerați destul de buni pentru a le fi prelungite mandatele acum câteva luni, acum sunt. De ce? Numai ISJ Dolj ar putea răspunde, dacă cei de-acolo nu ar fi ocupați, din nou, cu schimbatul intern de scaune.

Pare excesivă preocuparea pentru asigurarea unor interimate. Măcar de-am avea garanții privind organizarea unor concursuri corecte și transparente. Din păcate, cu actuala conducere a ISJ și chiar a MEN, orice speranță de corectitudine a dispărut.”

USR PLUS face un apel la Ministrul Educației să intervină pentru a pune capăt abuzurilor și, în același timp, să asigure organizarea rapidă, transparentă și corectă a concursurilor pentru ocuparea definitive a posturilor de conducere din școli.