Un nou proiect, scos de la sertar de Cătălin Drulă, face pași importanți: a fost semnat contractul de proiectare pentru Autostrada Făgăraș – Brașov

Un nou proiect, scos de la sertar de Cătălin Drulă, face pași importanți: a fost semnat contractul de proiectare pentru Autostrada Făgăraș – Brașov

Încă un pas pentru a circula civilizat între Brașov și Făgăraș.

Astăzi a fost semnat contractul de proiectare pentru viitoarea autostradă, o investiție care fusese abandonată de peste zece ani.

Proiectantul va realiza completarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic de detaliu.

„Acest segment al autostrăzii A3 Transilvania, lung de 48 de km, a fost scos la licitație în această primăvară, după un deceniu în care a zăcut uitat. Este primul contract semnat pe noul caiet de sarcini care are prevederi mult mai echilibrate”, a declarat Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor. 

Printre avantajele noului caiet de sarcini se numără:

  1. termene realiste pentru realizarea activităților;
  2. corelarea obiectivelor naționale și europene cu cele locale prin implicarea autorităților locale ca stakeholderi în proiect;
  3. uniformizarea documentației tehnice, dar și a celei contractuale;
  4. plăți intermediare definite corect și corelate cu graficul de realizare a proiectului.

Câteva date despre proiect:

  • traseul începe cu un nod rutier care face legătura la Codlea cu autostrada Ploiești-Brașov și se încheie în apropiere de Făgăraș, printr-un nod de mare viteză care face conexiunea cu autostrada Sibiu-Făgăraș;
  • în zona municipiului Brașov, proiectantul va asigura legătura cu autostrada Brașov-Bacău.

„La fel ca A7 – Autostrada Moldovei, Făgăraș-Brașov va beneficia de o proiectare completă și complexă, la cheie. Asta înseamnă că la finalizarea acestui contract se va licita direct execuția lucrărilor (adică utilaje în teren din prima zi)”, a mai precizat ministrul Transporturilor.