Dezbatere USR PLUS: „Piața de capital din România – Prezent și viitor”

Dezbatere USR PLUS: „Piața de capital din România – Prezent și viitor”

Parlamentarii USR PLUS au organizat, joi, o dezbatere pe tema pieței de capital din România, cu participarea ministrului Economiei, Claudiu Năsui, și a reprezentanților principalilor actori în domeniu. Discuțiile au vizat provocările pieței de capital, Strategia Națională pentru Dezvoltarea Pieței de Capital și oportunitatea listării la Bursă a companiilor de stat. De asemenea, parlamentarii USR PLUS au vrut să afle de la invitați ce modificări legislative s-ar impune pentru îmbunătățirea funcționării pieței de capital.

Avem foarte multe companii în subordinea Ministerului Economiei, multe nu sunt listabile, dar cred că trebuie să facem pași în direcția aceea. Iar în cazul puținelor companii listate, cred că trebuie să extindem puțin pachetul care este listat. Din păcate, suntem limitați de Legea 173/2020, a cărei modificare este încă blocată la Camera Deputaților. Am văzut cu toții cum listarea UiPath la Bursa din New York a fost un prilej de mândrie națională. De ce nu ar fi un subiect de mândrie națională când listăm la noi acasă, la Bursa de Valori București? Faptul că o companie se listează nu înseamnă că o pierdem. Acționarii vor fi tot români, fondurile tot din România. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani în România, vedem că această structură de proprietate contează foarte mult și pentru managementul companiei. Nu e suficient să dai indicatori de performanță și un mandat managerilor, trebuie să fie acolo și un interes activ pentru ca firma să meargă bine. Deci, soluția pentru companiile acestea este tocmai listarea, pentru că aduce un plus atât în ceea ce privește interesul activ în bunul mers al companiei, cât și transparența, pentru că piața de capital are reguli specifice, care fac ca managementul defectuos să fie mai greu”, a declarat ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a subliniat, în context, că, pentru ca piața de capital să meargă bine, este necesar ca economia să meargă bine, să fie sănătoasă. Iar în acest sens sunt deosebit de importante reformele inițiate de USR PLUS, de debirocratizare, de reducere a poverii administrative și a poverii fiscale.

USR PLUS este susținătorul necondiționat al dezvoltării pieței de capital, al simplificării și dereglementării pieței, astfel încât lucrurile să se întâmple cât mai simplu, iar în competiția cu piețele din zona noastră să reușim să fim atractivi atât pentru investitorii privați, cât și pentru investitorii mari. Eu cred că creditele bancare și atragerea de fonduri de pe piața de capital sunt complementare, sunt instrumente diverse care ar trebui să fie la îndemâna companiilor și noi trebuie să ne asigurăm că nu descurajăm unul dintre ele prin reglementări. Vom analiza legislația primară ca să vedem ce putem schimba”, a declarat și deputatul USR PLUS Viorel Băltărețu.

Piața de capital reprezintă, fără îndoială, o alternativă importantă de finanțare a economiei reale. Sistemul actual de finanțare, bazat în mod predominant pe împrumuturi, face ca economia sa depindă în mod substanțial de bănci. Asa că, pentru reduce dependența și concentrarea presiunii pe sistemul bancar, avem nevoie de o ofertă alternativă sănătoasă pe care piața de capital o poate reprezenta. Noi vom susține din Parlament soluțiile legislative care pot facilita și mai mult accesul IMM-urilor la piața de capital și care pot favoriza dezoltarea durabila a acesteia„, a susținut senatorul USR PLUS Claudiu Mureșan.

Mă bucur că atât de multă lumea a acceptat invitația noastră și că am putut discuta toate aceste provocări și probleme ale pieței de capital și cu ministrul Economiei. USR PLUS a avut și are în continuare disponibilitatea de a dialoga cu toate părțile implicate și de a colabora pentru identificarea celor mai bune soluții. Sunt multe aspecte care trebuie să fie îmbunătățite, inclusiv în ceea ce privește activitatea Autorității de Supraveghere Financiară, și sper să mai avem întâlniri de genul acesta pentru a structura propunerile și a le include în propuneri legislative, astfel încât lucrurile să se miște cu adevărat”, a precizat senatoarea USR PLUS Silvia Dinică.

Evenimentul a fost organizat de deputatul USR PLUS Viorel Băltărețu și senatorii USR PLUS Silvia Dinică și Claudiu Mureșan. Au participat – alături de Claudiu Năsui, ministrul Economiei – Radu Hanga, președinte Bursa de Valori București, Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București, Dan Paul, președinte Asociația Brokerilor, Jan Pricop, director executiv Asociația Administratorilor de Fonduri, Horia Gustă, președinte Asociația Administratorilor de Fonduri, Daniela Șerban, președinte Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România, Radu Crăciun, președinte Asociația pentru Pensiile Administrate Private din România (APAPR), Andreea Pipernea, vicepreședinte APAPR, Mihai Bobocea, secretar general APAPR, Florin Andrei, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Valentin Ionescu, director Autoritatea de Supraveghere Financiară, Cristian Popa, membru CA Banca Națională a României.