Deputatul USR PLUS de București Alin Apostol a ridicat, în plenul Camerei Deputaților, problema insuficienței creșelor în România, mai ales în orașele mari, arătând că este necesară aducerea la zi a legislației care reglementează acest domeniu.

Textul integral al declarației susținute în plenul Camerei Deputaților:

„Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Astăzi, vin în fața dumneavoastră cu o declarație politică pe tema creșelor din România și doresc, cu această ocazie, să trag un semnal de alarmă cu privire la nevoia de investiții în sectorul educației timpurii în țara noastră.

Creșele sunt instituții de educație timpurie care oferă servicii pentru copiii antepreșcolari, cu vârstele cuprinse între 0 – 3 ani. Prin natura și scopul lor, creșele nu sunt doar locuri de supraveghere a copiilor, ci și locuri în care copiii învață prin joacă, învață socializând și interacționând cu alți copii.

La momentul actual, există prevederi în Legea nr. 1/2011 a educației naționale cu privire la educația timpurie. Există, de asemenea, o Lege privind organizarea și funcționarea creșelor și mai multe documente adiacente (norme, metodologii) care explică cum anume trebuie să se organizeze și să funcționeze creșele. Spre exemplu, la fel ca în grădinițe, creșele trebuie să aibă educatori. Educatorii din creșe se numesc “educatori-puericultori”, iar pentru formarea lor există filiere specializate la liceele pedagogice.

Pentru a deschide o creșă și a plăti salariile personalului, sarcina revine consiliilor locale din fiecare localitate. Ei sunt cei care trebuie să finanțeze sau să aplice pentru finanțare pentru construirea de creșe. Ulterior, ei sunt cei care asigură, prin bugetele direcțiilor de Asistență socială din fiecare primărie, salariile angajaților din creșe, de la bucătar la administrator. Cam acesta este, pe scurt, mecanismul de funcționare pentru creșe în România.

El întâmpină o serie de obstacole, pe care aș dori să le punctez pe scurt astăzi în declarația mea.

În primul rând, normativele după care se construiesc creșele în România au fost scrise în 1997. Sunt documente vechi, care pe alocuri au devenit perimate. Vă dau un exemplu concret: în normativul de construcție a creșelor, este prevăzută dotarea obligatorie a spațiului de bucătărie cu „marmite sau/şi baterii de cazane” pentru încălzirea supelor și ceaiurilor. O altă dotare obligatorie este „robotul de bucătărie”. Cine mai folosește robot de bucătărie în zilele noastre oare? În ultimii 24 de ani, tehnologia a evoluat, există soluții alternative mai puțin consumatoare de energie electrică și mai sigure – cum ar fi plitele electrice. Aceste acte normative pentru construirea și deschiderea de creșe din 1997 sunt documente vechi, care au mare nevoie să fie aduse la zi. Modificările pot fi făcute de către Ministerul Dezvoltării în colaborare cu Ministerul Educației.

În al doilea rând, deși, în 2019, Parlamentul a adoptat o serie de modificări la Legea 1/2011 foarte utile pentru educația timpurie, între ce prevede legea și ce se întâmplă concret în fiecare localitate e o distanță lungă. Fiecare primărie, fiecare consiliu local are propriile sale priorități, propriile sale idei și în cele mai multe cazuri, pe listele de priorități nu se regăsesc creșele pentru copii.

Nu în ultimul rând, un mare obstacol pentru funcționarea creșelor este tocmai lipsa lor. În orașele mari, cu precădere în București există sute, mii de familii care așteaptă să se elibereze un loc într-o creșă pentru copilul lor. Cererea depășește cu mult oferta, sunt prea puține creșe și prea mulți copii. În absența unor soluții, părinții, în special mamele, se văd fie nevoite să stea un an acasă neplătite cu copilul – între 2-3 ani, adică de la terminarea concediului de creștere a copilului până la vârsta de grădiniță, fie se văd nevoiți să apeleze la rețeaua de bunici, mătușe, rude sau, cei care își permit, la bone. Foarte puțini sunt cei privilegiați care își permit să angajeze bone. Marea majoritate a familiilor nu au această posibilitate, dar sunt disperați să găsească soluții.

Și revin la ideea cu care mi-am început declarația, care-mi va servi și pe post de concluzie: Trag un semnal de alarmă cu privire la nevoia urgentă și presantă de a investi în educația timpurie. Avem nevoie să construim și să deschidem creșe peste tot în țară.”