Ministrul Claudiu Năsui a cerut premierului anchetă pe Măsura 3 de granturi pentru IMM-uri

Ministrul Claudiu Năsui a cerut premierului anchetă pe Măsura 3 de granturi pentru IMM-uri

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a cerut premierului declanșarea unei anchete cu privire la Măsura 3 de granturi pentru IMM-uri afectate de pandemie, după ce a identificat două probleme în derularea acesteia.

Pe de o parte, este vorba de faptul că au avut acces la datele din platforma de înscriere entități din exteriorul instituției. Imediat, după constatarea problemei, ministrul Claudiu Năsui a solicitat restricționarea accesului.

Pe de altă parte, ministrul Economiei a atenționat asupra faptului că, din cei 27.736 de aplicanți, un număr de 8.275 au aplicat pentru imobile. În ceea ce privește proiectele finanțate, mai mult de jumătate vizează imobile.

Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioadă COViD-19, și ajunge să finanțeze cumpărări de apartamente. Am încercat să rezolvăm cât mai multe probleme legate de aceste scheme de ajutor de stat. De la blocaje în evaluare, la găsit finanțare pentru ele. Pentru toate cele trei măsuri, a trebuit să reparăm mașina din mers. Am reușit să găsim și finanțare, grație ministrului Cristian Ghinea. Am reușit să creștem ritmul de procesare pe M2 de 7 ori. M1 avem toată intenția să-l refacem, de data asta cu cei care au fost omiși prima dată. De când am venit în minister, am zis că voi asigura continuitatea măsurilor deja începute în ideea că nimeni nu trebuie să sufere din cauza schimbării guvernului. Cu cifrele acestea însă ne dăm seama că măsura nu își atinge scopul”, declară ministrul Claudiu Năsui.

În plus, în ceea ce privește finanțarea achiziționării de apartamente prin Măsura 3 de ajutor de stat apare riscul de a se creea probleme cu Uniunea Europeană în ceea ce privește rambursabilitatea acestor fonduri.

Veghem la corecta și eficienta cheltuire a banului public, inclusiv a fondurilor europene! Banii trebuie să ajungă la firmele care au într-adevăr nevoie de ei și după criteriile obiective prestabilite.