Legea „Fără politică în școli”, redepusă în Parlament

Legea „Fără politică în școli”, redepusă în Parlament

Alianța USR PLUS și-a prezentat, astăzi, cele 40 de angajamente pentru guvernare – https://bit.ly/3jGS97n – și unul dintre ele este „Fără politică la școală”. Ca prim pas spre îndeplinirea acestui angajament, deputatul USR Cristina Iurișniți a redepus în Parlament proiectul care modifica Legea Educației Naționale în sensul depolitizării sistemului de învățământ, proiect respins de majoritatea controlată de PSD.

Proiectul de lege modifică art. 246 din Legea nr. 1/2011 în sensul ca funcțiile de conducere, de îndrumare și de control din unitățile de învățământ, inspectorate școlare și Casa corpului didactic să fie incompatibile cu deținerea de funcții de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național, pe perioada exercitării lor.

Ani la rând, învățământul a suferit de pe urma luptelor și intereselor politice, fapt care a periclitat procesul de descentralizare, transparentizare și creștere a calității și competenței managementului educațional. În 2016, concursurile pentru directori și inspectori au reprezentat un prim pas pentru profesionalizarea funcțiilor de conducere din sistemul de învățământ, însă, în continuare, există o presiune din partea puterii politice în școală, resimțită atât de dascăli, cât și de elevi și părinți. Educația prezintă interes pentru sfera politică doar în momentul în care există beneficii electorale directe, neglijând în cea mai mare parte a timpului gestionarea finanțării optime și a investițiilor predictibile în infrastructura școlară. Mai mult decât atât, s-a dezvoltat un sistem clientelar între administrația publică și unitățile de învățământ, având unități școlare care beneficiază de fonduri suplimentare, în timp ce alte școli rămân neglijate. Această discriminare generalizată funcționează pe baza unui mecanism politic ce deservește doar instituțiile de învățământ care au aceeași culoare politică, promovând astfel servilismul, lipsa transparenței, lipsa integrității și a profesionalismului. La celălalt pol, există conduceri de școli care, din frica de a solicita fonduri suplimentare pentru anumite situații de urgență, se resemnează din dorința de a nu cauza probleme celor care gestionează acele fonduri și care se află pe poziții ierarhic superioare în partid. Actuala modificare legislativă își dorește să evidențieze foarte clar faptul că implicarea politică în spațiul educațional nu trebuie să existe, funcțiile de director și inspector școlar general având rolul de a asigura un act educațional de calitate, fundamentat pe valori și principii lipsite de orice interes politic sau de orice altă natură subiectivă”, declară Cristina Iurișniți, deputat USR.

Lipsa pârghiilor politice va duce la creșterea responsabilității decizionale și la un grad sporit de profesionalizare, decizia instituțională fiind raportată strict la nevoile și cerințele comunității școlare, nu la interesele altor părți.

Încă de la intrarea în Parlament în 2016, USR a susținut ideea depolitizării sistemului românesc de învățământ, faptul că imixtiunea politicului în Educație generează forme fără fond, corupție, rețele de interes și putere, feudalizare și ierarhii în acordarea fondurilor pe criterii politice.

Pentru depolitizarea sistemului de Educație au fost depuse mai multe inițiative de la intrarea USR în Parlament:

– Pl-x 503/2017 – Interdicția pentru directori și inspectori generali de a ocupa funcții politice pe perioada exercitării mandatului. Respinsă definitiv.

– Pl-x 278/2019 – Interdicția pentru directorii de școli de a deține funcții politice. Adoptată tacit de Camera Deputaților, are raport de respingere la Senat.

– Pl-x 233/2019 – Limitarea numărului de mandate pentru rectori și alegerea decanilor de către profesori și studenți. Respinsă definitiv.

Detalii despre cele 40 de angajamente ale USR PLUS: https://www.usrplus.ro/ce_ne_propunem.