Lupta USR în Parlament de 3 ani și jumătate dă roade. Pensiile speciale vor fi impozitate!

Lupta USR în Parlament de 3 ani și jumătate dă roade. Pensiile speciale vor fi impozitate!

Eforturile USR de trei ani și jumătate s-au concretizat, astăzi, într-un prim rezultat pozitiv: pensiile speciale care depășesc 2.000 de lei vor fi impozitate cu 10%, iar cele care depășesc 7.000 de lei, cu 85%! Este mai puțin decât 90% peste pragul de 3.500 de lei, cum a propus USR, în propriul proiect, dar este ceva. Vor dispărea pensiile speciale de 60-70.000 de lei pe lună!

Printre primele subiecte puse pe agenda publică de USR după intrarea în Parlament s-a aflat cel al pensiilor speciale.

De trei ani și jumătate insistăm, depunem proiect după proiect, susținem amendamente și prezentăm argumente pentru ca subiectul pensiilor speciale – pe care statul cheltuie anual miliarde bune de lei, cu sfidarea celor care primesc doar 700 de lei după zeci de ani de muncă – să nu mai poată fi ignorat de partidele reprezentând vechea clasă politică.

Este o zi importantă. Parlamentul a reușit, în sfârșit, să impoziteze pensiile speciale. Valul acesta împotriva pensiilor speciale a fost pornit în 2017 în momentul când USR a lansat un proiect de desființare a pensiilor speciale. Eram singurii, atunci, care vorbeam despre asta. Proiectul nostru a făcut suficiente valuri – în presă, în societatea civilă – cât să facă subiectul pensiilor speciale de neocolit. Astăzi, chiar dacă PSD și-a împins în față propriul proiect pentru a fi adoptat este exact modelul de impozitare propus de USR. Singurele diferențe sunt pragurile și cota de impozitare. Cum funcționează? Dacă cineva are o pensie totală – componentă specială și componentă contributivă – mai mare de 7.000 de lei, se impozitează bucata de pensie specială peste 7.000 de lei. Dacă cineva are 10.000 de lei pensie specială și 10.000 de lei pensie contributivă, va avea impozit pe pensia contributivă de 10% și pe partea specială 85%. Deci, îi va scădea pensia totală de la 20.000 de lei la 11.500 lei. Acesta este modelul de impozitare USR. Și PNL și PSD aveau alte modele, unul care impozita doar componenta specială lăsând, practic, neatins grosul pensiei speciale, respectiv altul care se aplica și pensiei contributive, inclusiv componentei de Pilonul II”, declară deputatul USR Claudiu Năsui.

Întâi, ne-au ignorat și ne-au luat în râs. Apoi, ne-au blocat proiectele în sertare și au refuzat golănește să se atingă de privilegiile lor. Colegii mei, parlamentarii USR, nu s-au lăsat bătuți și au ciocănit metodic cu dalta la statuia nesimțirii. Lună de lună și an de an, am cerut dreptate și eliminarea privilegiilor de castă. De frica pierderilor electorale, PSD și PNL s-au predat astăzi și au votat ceea ce am propus noi în acești ani: eliminarea privilegiilor prin impozitarea drastică a pensiilor speciale. E o victorie pentru societatea românească, mult muncită. Românii ne-au dat un mandat în 2016 și l-am respectat. Chiar dacă am avut doar 9% din Parlament, ne-am luptat pentru o Românie modernă: pentru justiție, pentru stat de drept, pentru eliminarea privilegiilor”, precizează și Cătălin Drulă, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Astăzi, am avut un prim rezultat, dar nu ne oprim aici. Mâine, în ședința plenului reunit, așteptăm ca partidele parlamentare să voteze și pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Pentru că, da, unele categorii de pensii speciale pot fi și trebuie desființate pentru viitor, urmând ca impozitarea să se aplice pensiilor speciale în plată și pensiilor speciale a căror desființare nu este posibilă prin prisma deciziilor Curții Constituționale. Este inacceptabil să existe în continuare în România un regim dublu de pensii pentru că acestea se plătesc din banii tuturor!

Și, nu ne oprim nici cu celelalte proiecte USR care forțează vechea clasă politică să se reformeze sau să dispară, începând cu „Fără penali în funcții publice”, inițiativă pentru care avem sprijinul a peste 1 milion de români!