Iulian Bulai: Ministrul Fondurilor Europene nu-și ia niciun angajament  în privința banilor de la UE

Iulian Bulai: Ministrul Fondurilor Europene nu-și ia niciun angajament în privința banilor de la UE

La solicitarea deputatului USR Iulian Bulai, ministrul Marcel-Ioan Boloș a fost audiat astăzi la Comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaților, pe tema fondurilor europene pe care România le va primi de la Uniunea Europeană în contextul pandemiei de COVID-19.

Solicitarea deputatului USR a vizat negocierile României cu Comisia Europeană, în privința acestor fonduri, cerințele avansate de țara noastră, stadiul negocierilor și prioritățile destinației acestor bani, estimați, în prezent, la 33 de miliarde euro, în finanțări nerambursabile și credite garantate.

Întrebat în privința posibilităților de a utiliza fondurile destinate combaterii efectelor pandemiei pentru investiții, în primul rând în infrastructura națională – autostrăzile A7 și A8, esențiale pentru Moldova, și spitale regionale –, ministrul Boloș a invocat stadiul incipient al elaborării Programului de reziliență și recuperare (de care trebuie să se ocupe Ministerul Fondurilor Europene), refuzând orice fel de angajament sau informație cu grad minim de precizie. Mai mult decât atât, ministrul nu a oferit date nici în privința fondurilor destinate A7 și A8 din finanțările structurale și de coeziune alocate României, promițând că va informa comisia în scris.

Chestionat de membrii comisiei, Marcel-Ioan Boloș a detaliat modul în care fondurile europene deja primite de România au fost, în unele cazuri, reorientate pentru acoperirea unor nevoi urgente generate de pandemie, în condițiile în care țara noastră nu era deloc pregătită să facă față unor urgențe medicale sau pur și simplu urgențe de amploare. De asemenea, ministrul Fondurilor Europene a prezentat programele deja aprobate la nivelul Uniunii Europene, centrate pe susținerea ocupării forței de muncă, digitalizare, transport verde, formare profesională a personalului medical, cercetare, fără a menționa concret prioritățile propriu-zise ale României.

 „Sunt nemulțumit de lipsa de precizie a angajamentelor Guvernului pentru infrastructura mare, iar aceeași neclaritate, însoțită de lipsa informațiilor, am regăsit-o și în privința susținerii IMM-urilor din zona Moldovei – zona cea mai afectată de pandemie la noi. Dacă tot suntem într-o fază primară a gândirii Programului de reziliență și recuperare al României, ar fi cazul – și ar fi imperativ necesar – ca ministrul Boloș și, în general, Guvernul României să aibă în vedere introducerea în acest program a investițiilor în infrastructură și sprijinirea reală și a antreprenorilor, și a pieței muncii în Moldova. Voi urmări în perioada imediat următoare felul în care Guvernul se achită de datoriile, atât de amânate, către Moldova și oamenii ei”, a conchis deputatul USR Iulian Bulai.