Cristina Iurișniți, USR: Copiii din România au dreptul la o viață mai bună

Cristina Iurișniți, USR: Copiii din România au dreptul la o viață mai bună

Pe durata pandemiei coronavirus, preşedinta Comisiei pentru egalitatea pentru femei şi bărbaţi, deputata USR Cristina Iurişniţi consideră cu atât mai necesare eforturile legislative pentru îmbunătățirea situației grupurilor vulnerabile, în special copiii.

”Măsurile luate peste tot în lume și în România pentru limitarea riscului de infectare – mă refer la închiderea școlilor, izolarea la domiciliu etc. adâncesc inegalitatea socială și produc efecte serioase asupra psihicului copiilor. De aceea, în calitate de preşedintă a Comisiei pentru egalitatea de șanse este de datoria mea să propun modificări legislative care să contribuie la rezolvarea acelor aspecte ce influențează negativ dezvoltarea copiilor pe termen scurt, mediu și lung”, precizează deputata USR Cristina Iurișniți.

”Nu este prima dată când propun amendarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, ce transpune prevederile Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, ratificată de România încă din 1990”, menționează președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse. Realitatea românească în ceea ce privește aplicarea acestor drepturi este însă alta – rata crescută a abandonului şcolar, mamele minore, cei 40% de copii aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială, peste 50.000 de copii care aşteaptă şansa la o familie în sistemul de stat sau cei cu părinţi plecaţi în străinătate – sunt numai câteva dintre situaţiile tragice amintite de Cristina Iurişniţi. ”În urma consultărilor cu reprezentanți ai societății civile și specialiști din domeniu, am identificat o serie de măsuri ce ar contribui la îmbunătățirea situației copiilor din România, prin modificarea legislației și implicarea autorităților locale, a cadrelor didactice și a părinților”, menționează deputata USR.

”Amendamentele depuse alături de colegii mei juriști se referă la obligativitatea statului prin autoritățile de resort de a dezvolta programe de educație pentru igienă și nutriție, pentru o mai bună informare și implicit, o stare de sănătate mai bună a copiilor români, afectați în procent foarte mare de obezitate și afecțiuni asociate. De asemenea, am introdus completări referitoare la prevenirea și combaterea fenomenelor de bullying și cyberbullying; conform studiilor efectuate de Salvați Copiii, 73% dintre copiii români afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying în mediu școlar, în timp ce 1 din 2 copii între 12 și 17 ani au fost victime ale diverselor tipuri de hărțuire online. Totodată, am propus introducerea obligației părinților care pleacă la muncă în străinătate să notifice de îndată despre această intenție serviciul public de asistenţă socială și nu în termen de 40 de zile, cum este în prezent, eliminând, în același timp, sancționarea contravențională asociată”, a detaliat președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse, deputata USR Cristina Iurișniți.