Celula de Criză USRPLUS din Suceava a solicitat Guvernului testarea în regim de urgență a cadrelor medicale de la Spitalul din Vatra Dornei

Celula de Criză USRPLUS din Suceava a solicitat Guvernului testarea în regim de urgență a cadrelor medicale de la Spitalul din Vatra Dornei

În contextul epidemiei de coronavirus care afectează județul Suceava și pe fondul situației alarmante de risc în care se găsește personalul medical de la mai multe spitale din acest județ, deputatul USR Daniel Popescu și Celula Comună de Criză a Alianței USRPLUS din Suceava au trimis Guvernului României solicitarea de testare în regim de urgență a cadrelor medicale de la Spitalul Municipal din Vatra Dornei și punerea în funcțiune în cel mai scurt timp a aparatelor PCR pentru Spitalele Municipale din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc. 

Cu peste 1.487 de cazuri confirmate până în acest moment la nivelul întregului județ și cu sute de cadre medicale confirmate cu noul coronavirus în mai multe spitale sucevene, Suceava se confruntă cu cea mai mare provocare epidemiologică de la nivelul întregii țări. După dezastrul infectării de la Spitalul Județean Suceava, unde peste 100 de cadre medicale au fost depistate pozitiv cu Covid-19, alte spitale sucevene urmează sau sunt în pericol de a urma același traseu epidemic. Spitalul din Câmpulung Moldovenesc, cu 67 cadre medicale infectate, a fost deja închis, iar spitalul din Fălticeni, cu 44 persoane confirmate cu Covid-19 din rândul personalului medical, a fost închis parțial. 

Aceste exemple pot deveni regula, iar nu excepția, dacă nu sunt luate măsuri urgente de testare preventivă și de depistare în cadrul celorlalte spitale din județ,” a afirmat Daniel Popescu. „De asemenea, este nevoie ca ritmul de testare și depistare a cazurilor care sunt pozitive să crească exponențial, dacă ne dorim să îngrădim cât mai mult și cât mai repede răspândirea virusului,” a precizat deputatul. Drept urmare, solicitarea pe care parlamentarul USR și Celula Comună de Criză a Alianței USRPLUS din Suceava au trimis-o către Guvernul României este, în opinia acestora, cât se poate de necesară și trebuie să i se dea curs cu maximă urgență

Mai exact, solicitarea include, în primul rând, testarea preventivă a celor 204 angajați ai Spitalului Municipal Vatra Dornei, pe fondul riscului crescut de infectare cu noul coronavirus la nivelul acestei unități spitalicești. În al doilea rând, se solicită eliberarea pentru spitalele municipale din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc a avizelor necesare punerii în funcțiune a celor două aparate de testare PCR achiziționate la data de 1 aprilie.

Semnatarii solicitării au insistat asupra faptului că orice amânare a măsurilor cerute prin această adresă poate zădărnici lupta de prevenire și combatere a răspândirii noului virus gripal și poate pune în pericol viața și sănătatea pacienților și ale cadrelor medicale din unitățile spitalicești sucevene, care ar putea fi salvați de la infectare prin asemenea demersuri luate în timp util.