Angajamentul USR pentru noua sesiune parlamentară

Angajamentul USR pentru noua sesiune parlamentară

În sesiunea parlamentară care începe astăzi, USR va continua să lupte pentru principii și reformă, pentru extinderea și consolidarea drepturilor românilor, fie că este vorba de proiecte deja depuse în Parlament, fie de unele noi.

Reforma electorală va continua să fie principala noastră preocupare. Începând cu revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene și continuând cu facilitarea votului în străinătate pentru românii cu domiciliul în țară, o mai bună reprezentare a Diasporei în Parlament și reducerea numărului de semnături pentru depunerea candidaturilor la funcția de primar.

Justiția va continua să fie și ea un domeniu de mare interes pentru USR. Vom face toate demersurile pentru a debloca inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice”, susținută de peste 1 milion de români. Inițitiativa a fost înregistrată în Parlament în mai 2019, după ce a primit undă verde de la Curtea Constituțională, dar reprezentanții vechii clase politice au „îngropat-o” în comisii pentru că nu vor ca viața publică să fie curățată de persoanele definitiv condamnate.

De asemenea, USR va depune un proiect de lege pe tema confiscării extinse și a recuperării prejudiciilor pentru că, de prea mult timp încoace, cei care s-au îmbogățit prin comiterea de fapte de corupție i-au sfidat pe români păstrându-și averile dobândite în mod ilegal.

În ceea ce privește nevoia de a institui un sistem de pensii echitabile, USR va continua să lupte pentru abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și ale altor categorii de angajați privilegiați, concomitent cu plafonarea pensiilor speciale ale magistraților și ale militarilor. După ce Curtea Constituțională se va pronunța pe proiectul de lege adoptat săptămâna trecută, în funcție de decizie și de argumentele invocate, parlamentarii USR vor depune un pachet de legi pe tematica pensiilor speciale. De asemenea, vom insista pentru a fi eliminat plafonul de 400 de euro sub care se pot deduce contibuțiile la Pilonul III de pensii.

Nu în ultimul rând, pentru că românii au nevoie și de aer curat vom lupta în continuare pentru ca Legea mirosurilor să fie adoptată de Parlament, fiind un instrument absolut esențial pentru miile de cetățeni direct afectați de mirosurile pestilențiale de la diferite surse de poluare. Totodată, vom depune un proiect de lege pentru înființarea unui „DNA al pădurilor”, un parchet specializat pe infracțiuni silvice.

România are nevoie de schimbări profunde, nu doar de cosmetizări de fațadă, iar noi suntem pregătiți să luptăm pentru asta!

În prima ședință din noua sesiune parlamentară, pe lângă stabilirea priorităților legislative, grupurile USR și-au ales o nouă conducere.

La Camera Deputaților, liderul grupului USR a fost ales Cătălin Drulă, iar vicelideri – Dan Barna, Iulian Bulai, Silviu Dehelean, Stelian Ion, Dumitru Lupescu, Claudiu Năsui, Daniel Popescu, Adrian Prisnel, Cristina Prună, Bogdan Rodeanu, Sergiu Vlad și Emanuel Ungureanu. Secretari ai grupului au fost aleși Cristina Iurișniți și Mihai Botez.

De asemenea, grupul USR din Camera Deputaților a decis să-l propună pentru funcția de vicepreședinte al Camerei, funcție care revine USR, pe Lucian Stanciu Viziteu.

La Senat, liderul grupului USR a fost ales Radu Mihail, vicelideri – Mihai Goțiu, Silvia Dinică, Nicoleta Dinu și George Marussi, iar secretar – George Dircă. Pentru funcția de președinte al Senatului, grupul a decis să-l susțină pe Vlad Alexandrescu.