Alianța USR PLUS îl susține pe Klaus Iohannis în turul 2 la alegerile prezidențiale

Alianța USR PLUS îl susține pe Klaus Iohannis în turul 2 la alegerile prezidențiale

Alianța USR PLUS îi îndeamnă pe membrii și simpatizanții săi să participe la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 24 noiembrie, și să voteze cu actualul președinte, Klaus Iohannis. 

Alianța USR PLUS rămâne consecventă poziției pe care a avut-o încă de la început, și anume aceea că PSD, în toate versiunile sale de după 1989, de la Ion Iliescu până la Viorica Dăncilă, nu a făcut altceva decât să frâneze modernizarea României, să încerce să deturneze țara de la direcția euro-atlantică și să-i împingă pe români la migrație masivă. 

PSD este un partid nociv care, din păcate, încă mai reușește să păcălească categoriile vulnerabile de populație că este social-democrat și că le reprezintă interesele. O minciună ce poate fi ușor demontată. Doar în mandatul Vioricăi Dăncilă inegalitatea veniturilor a crescut în România, iar numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie rămâne ridicat, la aproape 7 milioane de cetățeni.   

USR a luptat în Parlament, timp de trei ani, împotriva modificării legilor justiției și a celor penale în favoarea infractorilor, împotriva privilegiilor demnitarilor, a strâns peste un milion de semnături pentru inițiativa de modificare a Constituției #faraăpenali și a transparentizat lucrările legislativului prin informări permanente și prin toate mijloacele asupra abuzurilor PSD. Am găsit în președintele României Klaus Iohannis un partener în acest efort și avem convingerea că va rămâne în continuare un apărător al statului de drept. 

„Klaus Iohannis s-a angajat din nou, în ultima conferință de presă, că, după alegerile prezidențiale va reîncepe discuțiile despre organizarea alegerilor anticipate pentru care Alianța USR PLUS a propus tuturor forțelor politice un pact. Credem în continuare că acestea reprezintă singura soluție pentru ca PSD să fie alungat de la putere pentru o lungă perioadă de timp. Nouă nu ne e teamă de anticipate și suntem gata de o nouă bătălie cu PSD care trebuie să plece pentru că e toxic. Cât de toxic am văzut toți de la OUG 13 încoace și vedem și zilele acestea când, prin dezinformări de cea mai proastă factură, încearcă să dezbine frontul anti-PSD”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

„Votul pentru Klaus Iohannis e un vot care va fi dat pentru modernizarea României și putem să garantăm susținătorilor noștri că de acest lucru ne vom asigura și noi, Alianța USR PLUS, care este o forță politică acum în România. Vom avea grijă ca obiectivele pentru care îl susținem pe Klaus Iohannis să fie puse în practică nu doar de către viitorul președinte, dar și în Parlament și la nivel local”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș.