Dan Barna, la mitingul Alianței din București: Putem câștiga Președinția

Dan Barna, la mitingul Alianței din București: Putem câștiga Președinția

Alianța USR PLUS a organizat, joi, 7 noiembrie, ultimul miting din campania alegerilor prezidențiale în București. Alături de Dan Barna și Dacian Cioloș, la eveniment au fost prezenți europarlamentarii Alianței, parlamentarii USR, membrii USR și PLUS.

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României, le-a vorbit bucureștenilor despre programul său la Președinția României și importanța implicării prin vot.

“Alegerile pentru Parlamentul European au fost primul pas pe drumul către schimbarea României. Pe 10 noiembrie avem nevoie de sprijinul vostru ca să putem face al doilea pas – Președinția României. Avem o șansă istorică ca pentru prima dată după Revoluție să avem un tur 2 fără PSD. Dacă mergem cu toții la vot, dacă vorbim cu rudele, cu colegii noștri, dacă fiecare dintre noi mai aducem încă 3 sau 5 prieteni la vot, atunci vom reuși să învingem PSD-ul. Și să câștigăm! Pentru că despre asta este vorba duminică. Noi împotriva lor. Ei încearcă cu disperare să-și salveze trecutul. Noi ne luptăm să schimbăm viitorul. Și asta facem de 3 ani încoace. Acum este momentul nostru. Putem da României o administrație onestă și un guvern competent. Putem construi o țară în care tinerii să vrea să trăiască. Putem câștiga Președinția. Putem fi fericiți în România.”, a transmis Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

De asemenea, Dan Barna a transmis că România are șansa istorică de a avea un tur doi al alegerilor prezidențiale fără PSD.

“În ultimii 3 ani am arătat că oamenii obișnuiți, care nu au mai făcut politică, pot crea un partid, pot intra în Parlament, pot deveni cea mai importantă voce a străzii. Am arătat că oamenii obișnuiți se pot opune unei guvernări abuzive și violente așa cum a fost guvernarea PSD în ultimii 3 ani. Și, da, am reușit să dăm jos guvernarea PSD. Am votat moțiunea de cenzură. Am trimis-o acasă pe Viorica Dăncilă. Dar nu trebuie să uităm că PSD-ul a mai fost jos și în trecut și s-au întors foarte repede la guvernare. S-au întors pentru că cei care i-au dat jos nu au mers niciodată până la capăt. Noi trebuie să facem asta. Nu trebuie să mai dăm nicio șansă PSD-ului. Nu am dat-o jos pe Dăncilă de la Palatul Victoria, ca să o lăsăm să intre în turul 2 la Cotroceni. Duminică trebuie să îi punem capăt. Alianța USR PLUS are puterea să trimită definitiv PSD în istorie!”, a conchis Dan Barna.

La rândul său, Dacian Cioloș, propunerea Alianței USR PLUS pentru funcția de Prim-ministru, le-a transmis bucureștenilor că Dan Barna este garanția unei Românii moderne și este nevoie de mobilizarea tuturor cetățenilor pentru a-l duce pe Dan Barna la Cotroceni.

“Eu împreună cu alții ne asumăm să-l susținem pe Dan. Vă asigur, după zilele pe care le-am petrecut fie prin țări din Europa, sau aici în țară suntem foarte mulți care credem că lucrurile pot merge mai bine. Doar că aceștia, foarte mulți, trebuie convinși că duminică trebuie să iasă la vot. Pentru că mobilizarea va face diferența și de data asta. Trebuie să ne mobilizăm pentru ca Dan să intre în turul doi. Asta ar înseamnă că pentru prima dată, de la Revoluție, din momentul în care au murit oameni pentru că au vrut o Românie liberă și europeană, putem avea o dezbatere între doi oameni care vor să ducă România într-o direcție europeană. Îl avem pe Dan Barna care vine cu un spirit inovator, care vine cu spiritul tinereții, cu viziunea omului din sectorul privat, care vine cu viziunea și curajul omului care a făcut pasul spre politică. Ar fi pentru prima dată când nu am mai vota de frică, când putem avea o dezbatere de idei despre cum să arate România. Haideți duminică să ne mobilizăm pentru ca, dincolo de a-l duce pe Dan Barna la Președinția României și la Cotroceni, să arătăm Europei și lumii, că oamenii care au ieșit în stradă doi-trei ani de zile, ca să apere statul de drept și demnitatea, pot să construiască un viitor pentru țara asta. Avem încredere că Dan Barna poate să ne reprezinte.”, a transmis Dacian Cioloș, propunerea Alianței USR PLUS pentru funcția de Prim-Ministru.