Sesizare la CCR pe legea care sporește puterile Poliției și Jandarmeriei

Sesizare la CCR pe legea care sporește puterile Poliției și Jandarmeriei

Uniunea Salvați România a depus, alături de PNL, o sesizare de neconstituționalitate cu privire la Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, lege inițiată de Florin Iordache și Carmen Dan.

De la primele proteste generate de OUG 13 și cu atât mai mult de la 10 august încoace, PSD și ALDE nu visează decât la întărirea organelor de forță ale statului și la crearea cadrului legal care să permită puterii înăbușirea oricărei forme de revoltă populară. Este inadmisibil ca instituțiile statului să fie folosite de politicieni împotriva propriului popor, iar această lege exact asta face, creează pârghiile pentru ca Poliția și Jandarmeria să-i bată pe protestatarii pașnici sau să-i ducă la secție și să-i țină, fără justificare, cât vor mai marii zilei. Să nu uităm că nici acum, la aproape 11 luni de la protestul din 10 august, cei care au ordonat gazarea și agresarea manifestanților pașnici nu au răspuns în fața legii, iar PSD și ALDE, cu sprijinul UDMR, mai fac acum un pas prin care să-i reducă pe români la tăcere”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, vicelider al grupului USR din Camera Deputaților.

USR argumentează, în sesizarea depusă la CCR, că prevederile legii încalcă art. 1 alin. (5) și art. 53 din Constituție, care stabilesc că „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, respectiv cadrul în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți.

Sintagma „motive verosimile”, invocată în mod repetat în lege drept premisă pentru restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, nu este definită în legislația din domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că este vorba de o lipsă de claritate a prevederilor legii. În lipsa unei definiții legale care să clarifice înțelesul acestei sintagme, se poate constata că standardul existenței unor „motive verosimile” nu impune, în fapt, existența niciunui element obiectiv, cuantificabil, în virtutea căruia polițistul să poată acționa.

De asemenea, legea nu reglementează cu claritate faptul că folosirea mijloacelor de constrângere trebuie realizată exclusiv când comportamentul persoanei vizate o impune în mod strict necesar și nici nu stabilește o ierarhie clară a mijloacelor de constrângere, ceea ce crează posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți în mod abuziv.

USR consideră și că legea prin care sunt sporite puterile Poliției și Jandarmeriei încalcă art. 20 alin. (2) și art. 22 din Constituție, referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, respectiv la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.

Este vorba despre faptul că legea introduce o prezumție de legitimă apărare în favoarea polițistului, care va fi, astfel, îndrituit să riposteze. Or, o astfel de soluție legislativă încalcă Codul european de etică al Poliției, dar mai ales jurisprudența CEDO, având potențialul de a pune în pericol o serie de valori constituționale, precum viața sau integritatea fizică și pshică.