Toți senatorii USR au votat în favoarea cererii DNA de încuviințare a umăririi penale a lui Tăriceanu

Toți senatorii USR au votat în favoarea cererii DNA de încuviințare a umăririi penale a lui Tăriceanu

Toți senatorii Uniunii Salvați România au votat în favoarea cererii de încuviințare a urmăririi penale a domnului Călin Anton Popescu Tăriceanu, înaintată de Direcția Națională Anticorupție la data de 7 noiembrie 2018.

”USR crede că domnul Tăriceanu trebuie să clarifice acuzațiile pe care i le aduc procurorii anti-corupție într-un cadru oficial, nu în studiourile unor televiziuni aservite puterii și nu prin declarații politice, în Senat. Este inacceptabil ca cel de al doilea om în  Stat să se ascundă de justiție în spatele unei coaliții toxice, care și-a făcut din dărâmarea  statului de drept un obiectiv fundamental. Niciun cetățean nu trebuie să fie mai presus de lege.  Pentru noi este esențial să știm dacă cinstea celui de al doilea om în stat și care are aspirații prezidențiale este mai presus de orice bănuială”  spune Senatorul USR George Dircă.

Senatul a respins cererea DNA, cu 71 voturi împotriva, 38 pentru și o abtinere.