USR susține concurența în domeniul taximetriei și cere dezbatere în Parlament pe tema ride-sharing-ului

USR susține concurența în domeniul taximetriei și cere dezbatere în Parlament pe tema ride-sharing-ului

Uniunea Salvați România se opune categoric modificărilor făcute prin OUG 21/2019 la legea taximetriei prin care, practic, se interzic platformele de ride-sharing.

Deși interdicția nu e expresă în lege, prin faptul că li se permite organelor de control ale statului să-i amendeze ori de cate ori ies pe stradă pe șoferii care practică ride-sharingul, efectul va fi că aceștia vor renunța la activitate.

Aceată reglementare face parte dintr-un lung șir de măsuri luate de actuala guvernare în disprețul consumatorilor.

Atunci când ai 2 milioane de utilizatori care folosesc aceste platforme de ride-sharing, în primul rând ca Guvern ar trebui să te gândești la ei. Ride-sharing-ul trebuie reglementat și trebuie reglementat rapid pentru că e o realitate pe care nu putem s-o ignorăm”, a declarat deputatul USR Ionuț Moșteanu, membru în Comisia de transport din Camera Deputaților.

Practic, prin actul normativ adoptat de Executiv se elimină concurența și se instituie un monopol de stat în favoarea taximetriștilor. Însă, acest monopol proaspăt creat nu e pe deplin favorabil nici măcar lor.

„Taximetriștii n-au câștigat nimic. Singurii câștigători sunt mafioții care dau licențe, pentru că acestea tocmai s-au scumpit. Taximetriștii o vor plăti mai scump, iar cei care au pixul din care pleacă licența vor primi mai mulți bani”, atrage atenția deputatul USR Claudiu Năsui.

Uniunea Salvați România îl somează pe Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, să retragă OUG 21/2019 și să permită parlamentarilor, împreună cu patronatele din domeniul transporturilor și cu patronii platformelor de ride-sharing, să elaboreze o lege transparentă, clară și simplă, care să permită o concurență loială între taximetriști și platformele de ride-sharing. Și, cel mai important, să fie o lege dată în interesul consumatorului.