USR cere anchetă parlamentară cu privire la OUG 114

USR cere anchetă parlamentară cu privire la OUG 114

USR, alături de PMP și Pro România, a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților o cerere de constituire a unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la subminarea intereselor economice și strategice ale României prin adoptarea de către Guvernul Dăncilă a OUG 114/2018.
USR consideră că se impune o anchetă parlamentară ținând cont de caracterul excepțional și de impactul economico-social al măsurilor reglementare de OUG nr. 114/2018, de pericolul iminent al distorsionării pieței de electricitate și de gaze naturale, fapt evidențiat și de notificarea pe care Comisia Europeană a adresat-o Guvernului României în data de 7 martie 2019. USR consideră că OUG 114 poate avea consecințe nefaste asupra securității energetice a țării.
„Credem că a fost o ordonanță dată cu dedicație, care nu a ținut cont de niciun fel de practici concurențiale, nu s-a dat în interesul consumatorilor, doar în interesul unor oameni foarte apropiați de PSD și ALDE”, declară Cristina Prună, liderului grupului USR din Camera Deputaților.
USR atrage atenția că sunt nejustificate măsurile prin care anumiți consumatori industriali vor primi din producția internă gaze naturale la preț reglementat și prin care sunt crescute, artificial, volumele de gaze naturale din import.
Măsura plafonării prețului la gaze naturale a blocat cea mai mare investiție în producția de gaze naturale din Marea Neagră și a atras declanșarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană. Măsura nu îi vizează cu adevărat pe consumatorii vulnerabili, ci îi avantajează pe anumiți consumatori industriali. Unul dintre aceștia este Ioan Niculae, condamnat definitiv în dosarul „Mită la PSD” și implicat în mai multe dosare penale.
Nu în ultimul rând, USR atenționează asupra absenței unor studii de impact pe reglementările care afectează domeniul bancar și care amenință cu dispariția Pilonul 2 de pensii.
În acest context, USR consideră că se impune ca o comisie parlamentară să stabilească, printre altele, circumstanțele care au determinat Guvernul României să adopte OUG 114/2018 și modul în care actul normativ a influențat piața de gaze naturale și de energie electrică, dar și considerentele în baza cărora a fost luată decizia sprijinirii pe criterii politice a unor consumatori non-casnici de gaze naturale în detrimentul altora.