Tripleta PSD-istă: Nicolicea, Nicolae și Iordache a mărit pensiile speciale pentru funcționarii parlamentari, trecându-le tacit de Senat

Tripleta PSD-istă: Nicolicea, Nicolae și Iordache a mărit pensiile speciale pentru funcționarii parlamentari, trecându-le tacit de Senat

Uniunea Salvați România condamnă adoptarea tacită a inițiativei lui Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae prin care se vor mări pensiile speciale ale funcționalilor parlamentari. Aceasta era pe ordinea de zi a plenului Senatului pe data de 4.02.2019 dar a fost retrimisă la Comisia de Muncă pentru raport suplimentar însă nici măcar nu a fost inclusă pe ordinea de zi, astfel că a fost adoptată tacit pe 12 februarie.

„Nu mă surprinde inițiativa celor 3 parlamentari PSD, ei sunt artizanii reintroducerii pensiilor speciale pentru parlamentari și funcționari parlamentari în 2015. Nu mă surprinde nici faptul că au ales să o facă în acest fel, fără dezbateri în Plenul Senatului. Probabil s-au gândit că trebuie să îi răsplătească pe cei care lucrează alături de ei în Parlament până târziu în noapte la legile justiției, modificările la Codul Penal și Codul de Procedură Penală sau Codul Administrativ, că doar sutele de amendamente și rapoartele stufoase nu se scriu singure. Și să nu uităm un lucru: aceste pensii de serviciu pentru funcționarii parlamentari se plătesc din bugetul de stat! Dar cetățenii României cotizează, pentru pensia lor, la fondul de pensii! Eu pregătesc noi propuneri legislative pentru eliminarea acestor pensii speciale, unele deghizate în pensii de serviciu, altele în îndemnizații de limită de vârstă, în funcție de beneficiari. În Constituția noastră nu există cetățeni speciali care să aibă drepturi speciale”, a declarat Florina Presadă, senatoare USR.

Inițiativa tripletei PSD prevede că modalitatea de actualizare a pensiilor de serviciu ale funcționarilor parlamentari nu se mai face în funcție de rata medie anuală a inflației, ci în funcție de mărirea salariului de bază de care beneficiază un funcționar parlamentar aflat în activitate. În forma inițială, ea crează o discriminare între funcționarii parlamentari și alte categorii asimilate acestora, dar și între această categorie și alte categorii ce beneficiază de aceste pensii de serviciu.

USR transmite că alianța toxică PSD-ALDE are și alte inițiative menite să scadă standardele de integritate în exercitarea funcțiilor publice. Astfel, L739/2018, care spune că NU se (mai) află în situație de incompatibilitate funcționarul public parlamentar care este desemnat printr-un act administrativ să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere.

De asemenea, va intra în Comisii o inițiativă ALDE (L43/2019) prin care funcționarii publici nu vor putea fi disponibilizați („nu pot fi reduse posturile”) dacă mai au 3 ani până la îndeplinirea condițiilor de pensionare (și dacă au o vechime totală de cel puțin 10 ani în orice autoritate sau instituție publică iar în ultimii 5 ani au obținut la evaluare calificativul „foarte bine”). PSD-ALDE, partidul infractorilor și al pensiilor speciale.