George Dircă: Jenant! Ciorbea insistă că își vrea pensia specială de 30.000 lei oferită de PSD

George Dircă: Jenant! Ciorbea insistă că își vrea pensia specială de 30.000 lei oferită de PSD

Senatorul USR George Dircă transmite că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a transmis, vineri, un memoriu Comisiei Juridice de la Senat prin care insistă că își vrea pensia specială oferită de PSD, și declarată neconstituțională de CCR.

„Printr-o cerere adresată Comisiei Juridice din Senatul României, Victor Ciorbea își amintește brusc de practica Comisiei de la Veneția, pe care părea că o uitase atunci când Guvernul a adoptat OUG 92 ce a modificat legile justiției contrar recomandărilor partenerilor europeni. Acum ne trimite un mesaj cu subînțeles prin care ne pune în vedere că atât timp cât Avocatului Poporului și adjuncților sai nu le sunt asimilate drepturile cu cele din sistemul judiciar sau chiar cel al Curții Constituționale, statul nu recunoaște pe deplin statutul constituțional specific al Avocatului Poporului în concordanță cu statutul european al omologilor din statele europene. Pe scurt, domnul Ciorbea ne explică de ce trebuie sa il platim mai bine, daca vrem sa fim europeni. În plus, problema stabilirii remunerației Ombudsmanului este o chestiune ce ține atât de respect public, cât și de independența instituției, ne bate obrazul dl. Victor Ciorbea, invocand practica Comisiei de la Veneția. Ca sa intelegeti mai bine ce ne cere domnul Ciorbea, va spun doar ca asimilarea cu rangul, salarizarea și condițiile de pensionare cu funcția de ministru nu i se pare suficienta Avocatului Poporului. Domnia sa doreste o recunoaștere sporită, mult peste merite, asimilată cu calitatea de judecător constituțional”, transmite senatorul USR George Dircă, membru în Comisia Juridică a Senatului.

Dar cel mai mult domnul Victor Ciorbea dorește să identifice o cale prin care să cumuleze pensia cu salariul așa cum o fac bugetari de lux! Ei bine, in sfarsit aflam subiectul care il scoate din amortire pe domnul Ciorbea: banii sai. Independenta justitiei poate sa astepte, nu?