USR ajută cei doi asistenți de la Spitalul Universitar care au intrat în greva foamei

USR ajută cei doi asistenți de la Spitalul Universitar care au intrat în greva foamei

Ce doi asistenți de la Spitalul Universitar care au fost în greva foamei, au depus, joi o petiție la Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Parlament, cu ajutorul juriștilor USR.

Neregulile de la Spitalul Universitar nu doar că nu s-au rezolvat, dar cei doi asistenți care au avut curaj să vorbească au fost supuși la numeroase șicane, care au culminat în cazul Marianei Luceanu cu concedierea sub pretext că a lipsit de la serviciu nemotivat în perioada grevei, iar în cazul lui Daniel cu interdicția dreptului de a intra în sala de operație, fără nicio motivare.

În perioada în care Mariana și Daniel au fost în greva foamei, am fost la Spitalul Universitar, ca de altfel și alți colegi parlamentari USR, să vorbesc cu cei doi și să încerc să găsim o soluție. Nu mă așteptam că vor fi vânați și pedepsiți pentru actul lor de curaj. Nu pot decât să sper și să cred că se va face dreptate”, a declarat senatorul USR Cristian Ghica.

Uniunea Salvați România acordă asistență tuturor persoanelor care sunt supuse abuzurilor. Acești oameni au fost sancționați pentru că au avut curajul să prezinte o serie de probleme și trebuie să fim alături de ei pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

Cei doi asistenți sunt avertizori de integritate, înregistrați la Ministerul Sănătății, iar ceea ce li se întâmplă sunt represiunii ca urmare a faptul că au avut curaj să demaște problemele din cadrul Spitalul Universitar București. Mai grav este că tot ceea ce au reclamat cei doi asistenți a fost confirmat și de raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătății care a descoperit și alte nereguli legate de cheltuirea banilor publici și de modul în care se fac achizițiile în Spitalul Universitar. Nu este normal ca o persoană care prezintă abuzuri să fie supusă represiunii. Tot ceea ce se încearcă acum este intimidarea și altor avertizori de integritate din cadrul instituțiilor publice”, a declarat senatorul USR George Dircă.

Ca urmare a petiției, Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Parlament va putea desfășura o anchetă și va putea să audieze managerul Spitalul Universitar, membrii comisiei de disciplină a spitalului care au decis concedierea Marianei, dar și pe medicii care refuză să intre în sala de operație cu Daniel.