USR: CCR a ales să respecte indicațiile PSD-ALDE

USR: CCR a ales să respecte indicațiile PSD-ALDE

USR deplânge decizia Curții Constituționale de a ignora recomandările Comisiei de la Veneția în privința legilor justiției. USR va iniția în procedură de urgență modificarea lor potrivit recomandărilor Comisiei, deoarece instituția a confirmat ceea ce USR a strigat, inclusiv la portavoce, în Parlamentul României: legile justiției date de majoritatea PSD-ALDE știrbesc independența justiției și reprezintă un mare pas înapoi pentru România!

”Aceste legi au fost criticate major de instituțiile europene, de ambasade, de Statele Unite, de întreaga societate civilă și de sute de mii de cetățeni în demonstrații de strada. Efectele legilor sunt foarte grave și reprezintă o amenințare la adresa sistemului judiciar din România. Relația dintre Valer Dorneanu și Liviu Dragnea afectează deciziile pe care le ia CCR, președintele Curții ar trebui să vadă mai limpede că legile justiției și codul penal și de procedură penală nu servesc statului de drept și interesului superior al României și cetățenilor ei”, transmite președintele USR Dan Barna.

USR se va folosi de toate pârghiile constituționale pentru a împiedica instalarea unui haos în sistemul judiciar din România și de a face auzită vocea cetățenilor. Decizia de astăzi a CCR, de a respinge sesizarea președintelui Klaus Iohannis și de a ignora recomandările Comisiei de la Veneția va însemna un regres pentru justiția din România.

Amintim că decizia odată cu decizia de astăzi a CCR a fost ignorată complet și voința judecătorilor și a procurorilor care au repetat în nenumărate rânduri că legile justiției vor arunca justiția din România în urmă cu câțiva ani, mai ales că nici nu există studii minimale de impact cu privire la efectele legilor după intrarea în vigoare.