Incompetența lui Daea va face ca PIB-ul României să piardă miliarde de dolari în următorul deceniu

Incompetența lui Daea va face ca PIB-ul României să piardă miliarde de dolari în următorul deceniu

Deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu a transmis de la tribuna Parlamentului, în timpul dezbaterii moțiunii simple „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”, că sub mandatul actualului ministru, pesta porcină africană s-a extins în peste 230 de localități din 13 județe ale României. Există 927 de focare, ceea ce a provocat sacrificarea a peste 320.000 de porci și se estimează că până la finalul anului numărul acestora va depăși 600.000.

Actuala situație din România a făcut să fie afectate direct sute de companii mici, mari și mijlocii și zeci de mii de gospodării, iar companiile care se ocupă cu creșterea porcinelor au anual o cifră de afaceri de aproximativ un miliard de dolari. În timp ce zeci de mii de familii sunt dependente direct sau indirect de această industrie.

USR subliniază că extinderea pestei porcine africane va face ca PIB-ul României să piardă în următorul deceniu câteva miliarde de dolari.

 

Redăm integral discursul deputatului USR Lucian Stanciu Viziteu:

Dragi colegi, vreau să vă fac să înțelegeți că mandatul domnului Daea ca ministru al Agriculturii reprezintă un dezastru pentru români.

Voi fiu blând cu timpul dumneavoastră și nu voi aminti aici toate deciziile sau indeciziile dezastruoase luate de domnul Daea. Mi-ați acordat doar câteva minute, nu câteva zile.

Domnule Daea, ne-ați spus că pesta porcină nu intră în țară pe bicicletă. Aveți dreptate, caci dacă mă uit la modul cum ați gestionat această criză probabil că dacă ar fi intrat pe bicicletă i-ați fi făcut piste speciale.

Comisia Europeană a cerut României în februarie 2017 să ia măsuri pentru a se proteja de pesta porcină. Pe atunci însă, singura problemă a guvernului Dragnea era să-și treacă prin Ordonanță de Urgență amnistia și grațierea faptelor penale.

Domnule Daea, sub mandatul dumnevoastră, pesta porcină africană s-a extins în peste 230 de localități din 13 județe ale României. Avem 927 de focare , ceea ce a provocat sacrificarea a peste 320.000 de porci și se estimează că până la finalul anului numărul acestora va depăși 600.000.

La o privire atentă vedem că au fost afectate direct sute de companii mici, mari și mijlocii și zeci de mii de gospodării.

Companiile care se ocupă cu creșterea porcinelor au anual o cifră de afaceri de aproximativ un miliard de dolari. Zeci de mii de familii sunt dependente direct sau indirect de această industrie. Extinderea pestei porcine africane va face ca PIB-ul României să piardă în următorul deceniu câteva miliarde de dolari! Iar pentru asta sunteți vinovat direct, domnule Daea.

Ne punem cu toții întrebarea de ce România este cea mai afectata țară din Uniunea Europeană. Este vorba de rea voință și premeditare, sau pur și simplu sunteți incapabil să gestionați o astfel de situație?!

Domnule ministru, sunt oameni care plâng, pur și simplu, stau în mijlocul gospodăriilor și plâng, pentru că acei porci pe care dumneavoastră i-ați sacrificat reprezentau mai mult decât niște kilograme de carne de pus pe masă. Reprezentau moneda de schimb a acelor oameni. Reprezentau o plasă de siguranță a zilei de mâine!

Ne întrebăm toți cum s-a ajuns aici.

Cred că este evident pentru toată lumea. Ați avut un deficit de viziune și un excedent de nepăsare. Sunteți singurul ministru din Uniunea Europeana care nu a reușit să gestioneze aceasta epizootie.

Ați intervenit târziu, iar măsurile au fost exagerate, au generat cheltuieli inutile și au înrăutățit situația. Un exemplu edificator îl reprezintă gropile cu porcii sacrificați, adevărate bombe ecologice! Am văzut cu toții porci sacrificați plutind pe Dunăre, căzuți din căruțele care-i transportau sau sfâșiați pe câmp de animalele sălbatice. Da, astea au fost soluțiile dumnevoastră.

Românii vor fi singurii care vor plăti, atunci când kilogramul de carne de porc va costa în Ajunul Crăciunului cât trufandalele.  

Cine are de câștigat? În primul rând, norocoșii care au avut informațiile din timp. Norocoșii care au știut că nu veți lua măsuri împotriva extinderii pestei.

Cum a fost domnul Dragnea Junior.

Mai departe, au câștigat cei care au păstrat tăcerea în privința pericolului, cei care au vândut în cantități uriașe materiale pentru dezinfecție. Și iar ajungem la familia domnului Dragnea, mai precis la Sorin Paul Stănescu, nașul domnului Dragnea Junior.

Domnule Daea, sunteți unul dintre cei mai ineficienți miniștri ai Agriculturii din istoria României! Ați fi putut acționa ferm, însă ați preferat să vă maimuțăriți la TV braț la braț cu cea mai bună prietenă a dumneavoastră…Oaia.

Nu ați intervenit pentru a diminua pagubele înregistrate de fermele infestate, prin înființarea abatoarelor sanitare, care ar fi asigurat recuperarea integrală a cărnii de consum, în condiții de maximă biosecuritate.

Nu ați intervenit pentru a monitoriza efectivele de mistreți și a limita suprapopularea.

Nu ați intervenit pentru a combate creșterea porcinelor domestice în vecinătatea fondurilor de vânătoare, pentru evitarea infestării de la mistreți.

Nu ați intervenit prin controale la centrele de colectare a vânatului și asigurarea ecarisării teritoriului.

În plin dezastru ați ținut deschise târgurile de porcine, în loc să le închideți.

Toate aceste acțiuni sau inacțiuni au dus la explozia pestei porcine africane!

Ați ales calea ușoară pentru PSD și dezastruoasă pentru români.

(crescendo)  Ați închis afaceri, ați trimis mii de oameni în șomaj, ați distrus gospodării și ați pus în pericol securitatea financiară a zeci de mii de familii.

Ați acționat ca un dușman al intereselor României.

Vă solicit să fiți curajos și să răspundeți în fața națiunii la două întrebări punctuale:

  • Cu cat timp înainte de primul focar confirmat ați primit de la instituțiile statului informări despre riscul major al pestei porcine africane și ce măsuri de prevenție ați luat?
  • Puteți garanta în fața Parlamentului ca România va recupera integral banii pentru despăgubirile  generate de epidemia de pesta africană,ținând cont că una dintre condițiile de rambursare impuse de Comisia Europeană, cea de respectare a normelor de biosecuritate, a fost încălcată?

Grupul Uniunii Salvați România așteaptă răspunsurile dumneavoastră.