USR critică lipsa de competitivitate în care PSD-ALDE împinge învățământul superior românesc

USR critică lipsa de competitivitate în care PSD-ALDE împinge învățământul superior românesc

Uniunea Salvați România critică lipsa de competitivitate pe care coaliția de guvernare PSD-ALDE o instaurează în învățământul superior românesc prin modificări la Legea Educației. Ordonanța de Guvern, de la sfârșitul lunii august, anulează orice șansă de reformă a învățământului din cauza deciziei Ministrului Educației de a ermetiza accesul profesorilor în funcțiile didactice.

USR atrage atenția asupra uneia dintre modificările discreționare impuse de Valentin Popa potrivit căreia pentru funcţia de profesor universitar sunt necesare cumulativ o vechime minimă de 9 ani în calitate de cadru didactic titular în învățământul superior în cadrul instituției organizatoare a examenului de promovare.

,,În învățământul universitar, se închid ușile pentru competitorii proveniți din exterior, iar furtul intelectual rămâne tratat cu larghețe. Universitățile performante au fost marginalizate, iar cele care au rectori aserviți PSD au fost răsplătite cu prisosință. Incompetență, opacitate și impredictibilitate. Acestea sunt cele trei caracteristici ce descriu actuala conducere a MEN. Cu astfel de oameni la conducerea României, sistemul educațional va rămâne departe de performanță și integritate”, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu. 

USR reamintește că ministrul Educației Valentin Popa promitea, în luna martie a acestui an, că vom avea o nouă Lege a Educației, o strategie nouă și susținea că va definitiva lista membrilor unui consiliu consultativ, format din academicieni, profesori universitari, profesori de liceu, specialiști din domeniul educaţiei, atât din ţară, cât şi din străinătate, care se vor ocupa și de elaborarea reformei.

Însă Guvernul Dăncilă a decis să facă modificări printr-o Ordonanță de Guvern. Astfel, universitățile devin sisteme închise, în care vor promova cu precădere cadrele didactice din interiorul acestora, iar competiția externă este desființată și vechile concursuri sunt transformate în simple promovări pe post.

Pe lângă subfinanțare cronică, abandon școlar, infrastructură deficitară, accesul dificil la unitățile de învățământ, calitatea profesională a cadrelor didactice este afectată, în mod direct, de măsurile protecționiste impuse prin Ordonanță de Guvern 9/2018. În consecință, din ce în ce mai mulți tineri aleg să studieze în străinătate.

„Nu trebuie să uităm că unul din cinci români cu vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani au ales să trăiască în străinătate și 17% dintre aceștia au studii universitare. În contextul în care, la nivelul țării, este o criză acută de forță de muncă calificată, pentru România este tragic faptul că tot mai mulți români aleg să plece să studieze și să lucreze peste hotare. Șansa noastră ca țară este o educație de calitate. Este important să avem un sistem educațional competitiv și performant” a declarat senatoarea USR, Silvia Dinică.

Ordonanța a ajuns deja în Parlament și se află în lucru la comisiile permanente ale Senatului. USR susține modificările aduse legii educației doar dacă acestea sunt menite să asigure calitatea și flexibilitatea sistemului educațional românesc.