Oameni noi în politică prin schimbarea legilor electorale

Oameni noi în politică prin schimbarea legilor electorale

26 de organizații civice și 4 partide politice au lansat astăzi, 11 septembrie, strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească de reformă a legilor electorale Oameni noi în politică. Lansarea a avut loc printr-o conferinţă de presă şi o acţiune de strângere de semnături în Piaţa Universităţii din Bucureşti la care au participat reprezentanţi ai mai multor partide politice (Mişcării România Împreună, Uniunii Salvaţi România, PACT) şi organizaţii civice (Iniţiativa România, #REZISTENŢA, Geeks for Democracy).

Pentru a ajunge la votul Parlamentului, inițiativa cetățenească de reformă a legislației electorale Oameni noi în Politică” are nevoie de cel puțin 100.000 de semnături din cel puțin 11 județe ale României și din București, strânse în următoarele 6 luni.

De aceea, inițiatorii și susținătorii acestei inițiative cer ajutorul românilor care doresc să sprijine proiectul de reformă electorală, care doresc politicieni mai responsabili și care doresc să fie mai bine reprezentați de către politicienii aleși să semneze sau să devină voluntari în campania Oameni noi în politică”, accesând site-ul: www.oameni-noi.ro sau pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/oameninoiinpolitica.

Principalele modificări propuse sunt:
· Alegerea primarilor în două tururi de scrutin. De ce? În momentul actual, este desemnat ales candidatul pentru poziția de primar care obține cele mai multe voturi, într-un singur tur. Pentru a câștiga funcția țintită, unui candidat îi este suficient să obțină susţinerea a 10% sau 15% din numărul total de votanţi, atât timp cât toți ceilalți candidați au obținut chiar mai puține voturi.
Un astfel de sistem favorizează exclusiv partidele foarte mari. Mai mult, se ajunge la situația în care în cele mai multe localități, primarul ales nu a obținut susținerea măcar a unei jumătăți dintre votanți, principiu de bază în orice democrație.

· Votul preferențial pe liste de partid (liste deschise). De ce? În momentul actual, votăm pe liste închise pentru toate alegerile care presupun competiție între partide. Astfel, conducerile centrale au cuvântul hotărâtor privind componenţa listelor, pe criterii care nu sunt transparente pentru electorat.

Inițiativa legislativă cetățenească #oameninoi propune introducerea votului preferențial pe liste de partid (liste deschise), astfel încât cetățenii să poată vota omul pe care îl preferă, iar nu lista impusă de partid.


  • Dublarea numărului de parlamentari aleşi în Diaspora. De ce? În momentul actual, într-un mod total artificial, numărul parlamentarilor aleși de către românii cu domiciliul oficial în străinătate a fost plafonat la 4 deputați și 2 senatori, jumătate din numărul stabilit legal.
    Inițiativa legislativă cetățenească #oameninoi propune eliminarea plafonării artificiale a numărului de parlamentari aleși de cetățenii români şi întoarcerea la un număr de parlamentari direct proporţional cu numărul de locuitori care au domiciliul oficial în Diaspora.

    · Recâștigarea dreptului constituțional de vot în cazul cetățenilor români care trăiesc și muncesc în afara țării, dar care au domiciliul în România: ei vor putea vota oriunde în lume pentru candidații din judeţul din țară în care își au domiciliul.

  • Reducerea numărului de semnături necesare pentru a candida la alegerile locale şi parlamentare. De ce? În momentul actual, numărul de semnături este stabilit la 1% din numărul total de alegători dintr-o circumscripție, ajungându-se astfel la necesitatea de a strânge mii de semnături pentru a candida pentru o funcţie de consilier local în oraşe.

Modificarea propusă urmărește coborârea semnificativă a numărului de semnături necesare, la 0,1% din numărul persoanelor care au votat la ultimele alegeri, complementar cu un prag minimal și unul maximal: nu mai puțin de 20 semnături, pentru localitățile foarte mici, respectiv nu mai mult de 500 de semnături. Aceste valori se aplică în cazul alegerilor locale și parlamentare.


  • Eliminarea pragurilor electorale pentru alegerile locale și europarlamentare pentru o mai bună reprezentare politică a comunităților. În momentul actual, un partid poate avea reprezentanți în consiliile locale, consiliile județene sau în Parlamentul European doar dacă depășește atât pragul electoral (5%), cât și coeficientul electoral (numărul de voturi corespunzătoare unui mandat, determinat prin împărțirea numărului total de voturi exprimate la numărul de mandate disponibile). Se ajunge astfel la situații în care, deși un partid atinge coeficientul electoral, el nu atinge și pragul electoral, neputând astfel să aibă reprezentanți.

Modificarea propusă înlătură pragul electoral, astfel încât accesul unor persoane noi în politică va deveni mai ușor, asigurând o diversitate a vocilor de pe scena politică și încurajând pluralismul.

  • Implementarea unor măsuri de siguranță a votului.

Inițiativa legislativă cetățenească #oameninoi propune impunerea la nivel legislativ a două dintre cele mai importante măsuri luate de guvernul tehnocrat în 2016 pentru asigurarea corectitudinii alegerilor:

  • Implementarea unui sistem informatic de centralizare în timp real a detaliilor persoanelor care votează, astfel încât o persoană să fie împiedicat votul multiplu.
  • Procesul de numărare a voturilor va fi integral filmat, de la deschiderea urnelor și până la părăsirea localului secției de vot, descurajând orice membru al biroului electoral care intenționează să eludeze normele pentru desfășurarea corectă a alegerilor și permițând o investigare mai eficientă, pe baza filmărilor, a oricărei nereguli identificate ulterior.

Vezi aici expunere de motive și citește în detaliu proiectul de lege.

Proiectul „Oameni noi în Politică” este inițiat de 26 de organizații civice și 4 partide politice: Acțiunea Civică Galați, #activAG Pitești, Aradul Civic, VeDem Just, Brașovul Civic, Centrul pentru Studiul Democrației, Centrul pentru Resurse Civice, Corupția Ucide, Curățăm Galațiul, Eu Ro Aleg 2.0., Evident Deva, Geeks 4 Democracy, Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara, Mureșul Civic, Oradea Civică, Platforma România 100, Rădăuțiul Civic, Reactiv Brașov, Reset Iasi, Rezist Milano, #REZISTENȚA, Umbrela Anticorupție Cluj, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Vă Vedem din Sibiu

și

Mișcarea România Împreună, Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor, Partidul Oamenilor Liberi, Uniunea Salvați România.