Un nou pas al PSD pentru capturarea totală a României: politizarea administrației publice

Un nou pas al PSD pentru capturarea totală a României: politizarea administrației publice

Uniunea Salvați România atrage atenția asupra modului în care PSD, prin Comisia de Cod Administrativ, politizează administrația publică și slăbește criteriile de integritate. Membrii USR prezenți la dezbateri au propus amendamente care să diminueze din efectele nocive pe care le vor avea aceste legi, însă ele au fost respinse.

Amendamentele USR care dădeau posibilitatea cetățenilor să fie prezenți la ședințele de consiliu local au fost respinse. Însă au trecut amendamentele celor de la PSD, care fac activitatea administrației publice locale și mai opacă, unul prevede că în procesele verbale ale ședințelor consiliilor locale se publică o sinteză a dezbaterilor din ședință și nu dezbaterile așa cum au avut loc, ca până acum.

“Nu a trecut nici amendamentul USR care spunea că nu pot fi numite membri ai Guvernului sau prefecți persoanele care se află sub interdicția de 3 ani de a ocupa o funcție sau demnitate publică în urma stabilirii unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese. Le-am atras atenția că această exigență există pentru aleșii locali, au spus că va fi scoasă și de acolo”, a declarat senatoarea USR Florina Presadă.

În ceea ce privește directorii de deconcentrate, PSD a propus un amendament prin care aceștia să primească funcția de subsecretar de stat. Acest lucru înseamnă că persoanele numite nu se mai supun rigorilor funcției publice, nu mai sunt numite prin concurs, iar acești directori devin demnitari.

USR atrage atenția că prefectul este cel care asigură conducerea serviciilor deconcentrate. Prefectul va avea rang de secretar de stat, subprefectul va avea rang de subsecretar de stat, șeful de deconcentrată va avea rang de subsecretar de stat. România va deveni o țară de demnitari (media directorilor de deconcentrate într-un județ este de 30-40, plus prefecții și subprefecții – ajungem la peste 1500 demnitari) și de fapt nimeni nu va avea curajul să tragă pe nimeni la răspundere pentru deciziile luate.

“PSD continuă să-i ia din atribuții Președintelui României, conducătorii autorităților administrative autonome vor fi numiți de către Parlament conform legilor lor de înființare și funcționare. Până acum, aceștia erau numiți și de către Președinte. Numai că PSD a trecut sau va trece prin Parlament schimbări la legile de înființare și funcționare ale ANCOM și Consiliului Concurenței, de exemplu, unde numirea era făcută de către Președinte. Deci actuala majoritate parlamentară va avea monopolul acestor numiri”, a conchis senatoarea Florina Presadă.

Toate măsurile adoptate în Comisia de Cod Administrativ vor face instituțiile publice dependente de reprezentanții politici, un fapt condamnabil pentru o țară europeană și democratică.