Parcul Uranus, expoziție în Parlament

Parcul Uranus, expoziție în Parlament

Uniunea Salvați România a organizat o expoziție în Parlament pentru a prezenta proiectul Parcul Uranus.

La inițiativa USR, o echipă multi-disciplinară de arhitecți, urbaniști și peisagiști din Copenhaga și București au explorat posibilitățile de amenajare urbanistică și peisagistică a terenului din jurul Palatului Parlamentului și legăturile acestuia cu terenurile din jur și cu orașul.

Planșele realizate de ei au fost expuse în Parlament și ilustrează potențialul imens al acestui spațiu de a reintra în viața orașului.

La lansarea expoziției au participat parlamentari de la toate grupurile politice deoarece ne dorim ca acesta să fie un proiect comun al Parlamentului României pentru a reuși să îl scoatem din starea de izolare, din spatele barierelor construite de regimul comunist.

”Am vorbit despre zidul din jurul Parlamentului în primul meu discurs de la tribună. Cred în continuare că cetățenii trebuie să recucerească spațiul de care au fost privați atâta timp și să trezească această clădire dezolantă și încărcată de istorie la viață. Sper că vor susține cât mai mulți oameni petiția publică ce va fi lansată în curând pentru accesibilizarea acestui spațiu”, a declarat deputata USR Cristina Prună.

În decembrie anul trecut, USR a anunțat proiectul Parcul Uranus prin publicarea unei cărți și lansarea site-ului parculuranus.org. Cartea conține o istorie a intervențiilor asupra terenului din jurul Palatului Parlamentului, demolarea cartierului Uranus și construcția Casei Poporului, exemple de spații publice din jurul parlamentelor din alte țări, o analiză a situației urbanistice actuale, precum și o viziune despre amenajarea unui nou tip de spațiu public, cu simulări foto-realiste, propuneri de soluții alternative de asigurare a securității și o etapizare a realizării proiectului.