Ziua Culturii Naționale – Guvernul îi îngroapă pe artiștii independenți prin “revoluția fiscală”

Ziua Culturii Naționale – Guvernul îi îngroapă pe artiștii independenți prin “revoluția fiscală”

 

Cultura din România anului 2018 înglobează orice manifestare artistică – de la artă contemporană la cultura protestelor și a străzii – care ne îndeamnă la asumarea responsabilității față de societatea în care trăim și încercarea de a o schimba.

“În ultimii ani, artiști și oameni de cultură au jucat un rol din ce în ce mai important în România, încercând să grăbească maturizarea societății, cerând de fiecare dată și atenționând asupra necesității înnoirii ei. Actul artistic a fost adesea un act de protest. Protestul a devenit, până la urmă, o formă de cultură politică, bazată pe creativitate, conștiință și luciditate. Oameni de cultură, cu cele mai diverse idei și credințe, și-au dat întâlnire în orașe pentru a manifesta nevoia de schimbare. Ei s-au întâlnit spiritual în spații definite de teme noi, de idei noi, de nevoi noi. Spații care au creat comunități, discurs, cultură, artă. S-a ivit astfel o cultură a străzii, o cultură care contribuie mult la cultura pur şi simplu. Scriitori, muzicieni, actori, artişti vizuali, dansatori, spunând adevărul și manifestându-l în stradă, au creat cultură. S-a creat astfel o fuziune între cultură şi cultura străzii. S-au creat aşteptări printre oamenii de artă şi, pe de altă parte, o conjuncţie între mişcările civice şi creatori, cum nu a mai fost în trecutul apropiat”, a declarat Vlad Alexandrescu, senator, vicepreședinte USR și fost Ministru al Culturii.

Așa-zisa “revoluție fiscală” pune și mai multă presiune asupra artiștilor independenți și îi face și mai vulnerabili, prin obligația unor taxe mai mari și a unei birocrații suplimentare, în exercitarea capacității lor de creație. În pofida faptului că statul mai degrabă îi împiedică decât îi susține, tinerii artiști au oferit multe exemple de reușită.

Filmul românesc continuă să dea noi generații de regizori de valoare, cum ar fi Radu Jude, Adrian Sitaru, Alexandru Solomon, Paul Negoescu, Călin Peter Netzer, Iulia Rugină. Peliculele sunt tot mai curajoase și subiectele reflectă diversitatea și complexitatea actualei societăți. Un exemplu este filmul “Soldații” al regizoarei Ivana Mladenovic, după cartea omonimă a scriitorului Adrian Schiop. Filmul a primit deja recunoaștere internațională și va avea premiera la începutului lunii februarie în România. Gianina Cărbunariu a dus dramaturgia contemporană românească pe cele mai importante scene din Europa, în prezent își pune în aplicare experiența de artist inovator la conducerea Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Actorii independenți din România sunt remarcabili, mai ales având în vedere condițiile precare de angajare pe proiecte. Dincolo de dificultățile pe care le întâmpină în finanțare ei reușesc să se impună într-o țară care nu îi ajută deloc instituțional. Demni de menționat sunt Anghel Damian, Ilinca Manolache, Ilona Brezoianu sau Alexandru Potocean, care s-a remarcat prin varii roluri în teatrul independent și politic. Arta contemporană e și o voce de revoltă împotriva realităților politice și sociale. Dan Perjovschi continuă să fie prin mesajele și ilustrațiile sale unul dintre cei mai inspirați artiști din România. Desenele sale au apărut pe pereții celor mai mari muzee de artă din lume.

În USR, de Ziua Culturii Naționale celebrăm toate evenimentele culturale sau manifestările artistice prin care se reflectă societatea românească. Căci USR este partidul prezentului și al viitorului.