Mesajele parlamentarilor USR cu ocazia Zilei Naționale

Mesajele parlamentarilor USR cu ocazia Zilei Naționale

Parlamentarii USR au participat la festivitățile de 1 Decembrie din toată țara și au transmis mesaje de La Mulți Ani pe rețelele de socializare.

”La mulți ani România. Mă îndreptam spre tribuna oficială când am simțit că vreau să rămân pe șosea chiar la piciorul Arcului de Triumf, la câțiva metri de paradă.  Cumva, mai alături, de România reală cu toate ale ei, și soldați, și cojoace și elicoptere și tancuri, și cetățeni cu gânduri și valori și comune și diferite și mai ales și copii entuziaști de magia paradei… Toate pe care le avem, împreună, azi la 99 de ani de la Unire”, a scris președintele USR Dan Barna pe pagina de Facebook.

”Dacă oamenii la care țin cel mai mult sunt români, dacă țara în care mă simt acasă este România, dacă limba pe care o cunosc cel mai bine și care îmi este cea mai dragă este limba română, cum aș putea să nu iubesc România? O iubesc așa frumoasă și bogată în resurse, dar amărâtă, permanent furată, prost condusă, cum este! Nu trebuie să ne rușinăm că suntem români, însă nici să ne mândrim cu merite care nu ne aparțin, spre exemplu cu victoriile unor sportivi sau elevi olimpici români, obținute prin efort exclusiv personal. E nevoie să ne cunoaștem calitatile dar mai ales defectele și să luptăm încontinuu cu acestea din urmă: ceas de ceas, zi de zi, an de an, generație dupa generație. Să învățăm să conservăm și să sporim ce am primit de la părinții și bunicii noștri, să nu distrugem într-o clipă ce am realizat în decursul a câteva generații, așa cum riscăm acum să facem, întorcand spatele valorilor occidentale. La mulți ani, România! Pace și înțelepciune îți doresc!”, este mesajul postat de Stelian Ion, deputat de Constanța pe Facebook.

”De 1 Decembrie vreau să le mulțumesc patrioților. Vreau să mulțumesc educatorilor din școli și din afara lor care încearcă să creeze o generație mai bună pentru mâine. Vreau să mulțumesc doctorilor care se sacrifică deși ar putea să trăiască așa ușor în alte țări. Vreau să mulțumesc voluntarilor și întreprinzătorilor sociali care îi ajută pe cei mai nefericiți atunci când statul eșuează așa des. Vreau să mulțumesc antreprenorilor care ne arată ce multe avem de oferit și celor care urmăresc excelentă profesională în țară. Vreau să le mulțumesc celor care au rezistat la greutăți și au rămas în țară, dar și celor care au fost nevoiți să plece însă încearcă să schimbe țara în bine din afară. Vreau să le mulțumesc eroilor care au rezistat ordinii comuniste devastatoare și nu i-au cedat. Fără ei ne-am fi numit în continuare „Republica Socialistă România”. Vreau să mulțumesc jurnaliștilor curajoși care spun adevărul celor puternici, riscând să fie atacați de instituțiile statului supuse. Vreau să mulțumesc celor care ies în stradă să apere viitorul României oricâte piedici li s-ar pune”, este mesajul pe care l-a postat Claudiu Năsui pe Facebook.

”Patriotismul nostru… Eşti patriot pentru că nu predici altceva decât faci. Eşti patriot pentru că nu furi. Eşti patriot pentru că nu fugi de decizii. Eşti patriot pentru că îți poți explica orice decizie uitându-te liniştit în oglindă. Eşti patriot pentru că nu arunci gunoaie pe stradă. Ești patriot pentru că îți pasă de cei mai săraci și mai bolnavi decât tine. Ești patriot pentru că te comporți cu fiecare om, pe stradă, ca și cum fiecare om din România ți-ar fi rudă. Ești patriot pentru că faci toate astea cu modestie, pentru că așa e normal să fie”, a scris deputatul Cristian Ghinea pe rețelele de socializare.

”Astăzi, 1 Decembrie 2017, am fost invitat să particip la parada de Ziua Națională, în primul rând al tribunei oficiale de lângă Arcul de Triumf. Onoarea aceasta vi se datorează vouă, tuturor celor care luptați pentru drepturile și visurile voastre, indiferent de cât de disproporționat este, în aparență, raportul de forțe. Ascultând Imnul Național, însoțit de salve de tun, gândul mi-a fost la voi. Voi sunteți eroii de astăzi ai României, voi veți fi cei care veți fi omagiați peste ani, alături de toți cei care, într-un fel sau altul, mulți, foarte mulți, inclusiv prin jertfa supremă, s-au implicat și au contribuit la salvarea, schimbarea și modernizarea României”, a povestit senatorul Mihai Goțiu pe Facebook.

”Este primul 1 Decembrie când s-a protestat public împotriva Guvernului în Piața Victoriei din București. Ziua Naţională a României este un moment în care trebuie să îi amintim pe Eroii Neamului care au luptat pentru libertate și solidaritate în Europa în Marele Război. Rezoluția Unirii de la Alba Iulia nu ar fi fost posibilă fără jertfa supremă pe care au făcut-o cei aproximativ 600.000 mii de români care și-au dat viaţa pentru patrie și pentru reîntregirea neamului în Primul Război Mondial. Acum un veac, românii își dădeau viaţa pentru a-și proteja patria și libertatea. În prezent, din păcate, vedem cum și în al 12-lea ceas, unii decidenţi politici încearcă sa țină România în sărăcie și marasm. Trebuie să ne împotrivim, să acţionăm civic și politic, să denunțăm nedreptăţile și hoția, să ridicăm România. Dacă nu ne implicăm local pentru noi, ar trebui s-o facem pentru înaintaşii noştri care au vrut să fim liberi, prosperi, integri și care și-au dat și utima picătură de sânge pentru ca noi să ne naştem în România”, a scris senatorul Vlad Alexandrescu pe rețelele de socializare.

”De 1 decembrie sărbătorim Marea Unire din urmă cu 99 ani, ne bucurăm de libertate și ne amintim de generațiile care au fost dispuse să lupte pe câmpul de luptă pentru o Românie unită, pentru independență și libertate. Dar libertatea nu e deplină pentru toți. Fără o luptă continuă din partea noastră nu putem realiza România modernă. Poate cel mai important factor care contribuie la modernizarea României este educația. Doar în ultimii 27 ani școala românească a pierdut 1,8 milioane de elevi, 42% dintre elevi se confruntă cu problema analfabetismului funcțional, 18,5% abandonau școala în anul 2016, în timp ce peste 50% dintre elevi se află în risc de abandon școlar – iar acești copii nu se pot bucura deplin de libertate. Astăzi sărbătorim și cinstim eroii, dar nu trebuie să uităm de problemele din cele mai afectate domenii. Trebuie să iubim România cu ochii deschiși, să privim la problemele reale și, împreună, să schimbăm aceste realități”, este îndemnul postat pe Facebook de Adrian Claudiu Prisnel.

”1 decembrie e mereu o zi care ne stârnește să ne întrebăm: care e calea pe care mergem, ce ne dorim ca națiune? Eu am mereu o durere mare de 1 decembrie. O simt zilnic, dar de 1 decembrie simt că se accentuează. Cea mai mare parte a colegilor mei din școală, foarte mulți cunoscuți, cel mai bun prieten al meu au plecat din România. Cu toții și-au dorit o viață mai bună sau pur și simplu n-au avut de ales, considerând că țara le oferă prea puțin. 4 milioane de români se estimează că au emigrat de la revoluție. O cifră care îmi dă fiori, deoarece România își pierde încontinuu copiii, talentele, forța de muncă. Dacă e ceva ce îmi doresc cu mare ardoare de 1 decembrie, e să reușim să ducem țara la un nivel la care să fie tentați să se întoarcă aici. Să avem și noi infrastructură, servicii medicale decente și școli de calitate. După Marea Unire din 1918, va trebuie să facem 4 milioane de mici uniri în deceniile care urmează. Dragii mei români plecați în afară, aceasta este și ziua voastră, sper să vă bucurați de ea și să nu uitați niciodată de unde ați plecat. La mulți ani, România!”, a postat deputatul Cornel Zainea pe Facebook.

”Patriotismul nu trebuie sa fie numai despre mandria fata de ce au facut altii in trecut. Este nevoie ca romanii din ziua de azi sa fie patrioti prin exemplul propriu, prin ceea ce fac si reprezinta ei. Trebuie sa fie ei insisi exemplu pentru generatiile care vor urma, sa fie integri, cinstiti, cu principii sanatoase, onesti, harnici si responsabili in tot ceea ce fac. Avem nevoie sa se manifeste un Iuliu Maniu, un George Pop de Basesti, un Iuliu Hossu in constiinta noastra pentru a fi cu adevarat patrioti. In acel moment, vom schimba si noi natiunea precum au facut-o ei. Inca o data, La multi ani, romani! La multi ani, Romania!”, este mesajul transmis de 1 Decembrie de parlamentarul USR Vlad Duruș.

”Discursurile politicenilor de 1 decembrie sunt de obicei plictisitoare și sforăitoare. Am încercat să evit acest lucru. Pe o ploaie măruntă, în jur de 2000 de nemțeni s-au adunat la Roman pentru a sărbători ziua națională. România este un stat cu multe nevoi, de aceea am ales să folosesc acest prilej pentru a le mulțumi celor care suplinesc serviciile publice prin voluntariat. Voluntariatul este cel mai curajos act de implicare, în contextul în care mai toată lumea se plânge și prea puțini aleg să își dedice timp pentru a munci pentru o cauză bună sau pentru a ajuta pe cineva. La mulți ani cu implicare și voluntariat!”, a povestit deputatul Iulian Bulai pe Facebook.

”Este ceva deosebit să trăiești ziua națională prin ochii copiilor care se bucură de parada militară, iar apoi să te plimbi prin Muzeul Satului și să simți tihna și simplitatea vieții înaintașilor noștri. La mulți ani, tuturor românilor! Să nu ne pierdem tradițiile, credința și să ne prețuim mai mult țara! La mulți ani România!”, a scris Matei Dobrovie pe Facebook.

”Astăzi, cu prilejul onorării celor 99 de ani de la Marea Unire, România dă dovadă că este o țară puternică și demnă, echilibrată și respectabilă prin cetățenii săi, prin ceea ce noi construim zilnic. De ziua națională, gândurile și sentimentele patriotice acoperă orice român fiind înconjurate de reciprocitate, recunoaștere și respect față de toată însemnătatea acestei zile pentru continuitatea națiunii române și pentru evoluția noastră. Îmi doresc ca ziua națională să umple casele tuturor românilor cu bucurie și iubire față de pământul național, cu emoție și admirație pentru eroii națiunii. La mulți ani tuturor românilor!”, a scris senatorul George Dircă pe rețelele de socializare cu ocazia zilei de 1 Decembrie.