Autoritățile din Cluj dau dovadă de inconștiență în privința gropii de gunoi de la Pata Rât

Autoritățile din Cluj dau dovadă de inconștiență în privința gropii de gunoi de la Pata Rât

Autoritățile locale din Cluj Napoca dau dovadă de inconștiență și iresponsabilitate prin lipsa de acțiuni pentru remedierea situației de la groapa de gunoi de la Pata Rât. Marți, 28 noiembrie, digul de la depozitul de deșeuri s-a rupt, iar levigatul a început să se scurgă, cauzând un dezastru ecologic.

Consiliul Județean Cluj, proprietarul depozitului de deșeuri neconform, a fost amendat miercuri, 29 noiembrie, de Garda de Mediu cu suma de 60.000 de lei pentru scurgerea de levigat în pârâul Zapodie care ajunge în Someș. Este cea de-a patra sancțiune primită de autoritatea locală din 2015 până acum.

Uniunea Salvați România se declară indignată de situația care trenează la Pata Rât și consideră inexplicabilă decizia de a nu declara stare de alertă la nivel local. Lipsa de acțiune are efecte dezastruoase asupra mediului și sănătății populației.

Senatorul USR Allen Coliban, președintele Comisiei pentru Mediu din Senat, și deputatul Cornel Zainea, membru în Comisia pentru Mediu din Camera Deputaților, au vizitat depozitul de deșeuri de la Pata Rât în luna octombrie și au constatat starea de criză din zonă.

“Gravitatea situației de la Pata Rât se știe de luni de zile, de când a avut loc alunecarea de teren care a format lacul de levigat. La vizita noastră din octombrie am avertizat autoritățile locale, dar și pe primul-ministru că situația e critică și poate avea consecințe dezastruoase și din păcate iată că avem de-a face cu un dezastru ecologic care putea fi evitat. Lipsa de eficiență a autorităților locale și refuzul de a decreta situație de alertă sunt inexplicabile”, a declarat senatorul Allen Coliban.

“Specialiștii cu care am vorbit la Cluj ne-au avertizat că depozitul de la Pata Rât stă pe o rețea de râuri subterane, iar ruperea digului e iminentă. Cu toate acestea, Prefectura (PSD) și Consiliul Județean Cluj (PNL) și-au continuat disputa politică meschină și nu a fost declarată starea de alertă în zonă. Drept urmare, un lichid cu o toxicitate de mii de ori mai mare decât limita normală se varsă acum direct în Someș generând o problemă de siguranță națională ce ar fi trebuit evitată”, a declarat, la rândul său, deputatul Cornel Zainea, membru în Comisia pentru Mediu din Camera Deputaților.

În urma vizitei de la fața locului, parlamentarii USR au transmis o solicitare primului-ministru Mihai Tudose pentru a lua măsuri urgente pentru oprirea dezastrului. Conflictele dintre autoritățile locale au dus la lipsa de reacție și la nedeclararea situației de alertă care ar fi grăbit măsurile de stopare a scurgerii lacului de levigat format în urma surpării unui mal al depozitului neconform. USR a cerut încă din luna octombrie îngrădirea zonei, semnalizarea și gestionarea corectă pentru prevenirea poluării și îmbolnăvirii populației. Solicitarea nu a primit un răspuns până în acest moment.