USR semnalează liderilor de la Bruxelles asaltul coaliției PSD-ALDE asupra independenței justiției

USR semnalează liderilor de la Bruxelles asaltul coaliției PSD-ALDE asupra independenței justiției

 

Uniunea Salvați România a trimis o scrisoare către liderii instituțiilor europene și grupurilor politice de la Bruxelles pentru a atrage atenția cu privire la asaltul coaliției PSD-ALDE asupra independenței sistemului de justiție din România. USR îndeamnă liderii de la Bruxelles să utilizeze toate mijloacele legitime pentru a descuraja coaliția de guvernământ PSD – ALDE să producă o contra-reformă în sistemul de justiție din România.

Uniunea Salvați România reamintește că Guvernul României a provocat o revoltă publică în luna februarie a acestui an, când a adoptat Ordonanța de Urgență 13, o măsură care a fost criticată pe scară largă pentru slăbirea cadrului legal anticorupție. Această acțiune a determinat cele mai mari proteste din România de la căderea regimului comunist în 1989.

„În prezent, coaliția de guvernământ pregătește din nou modificări majore la legislația care reglementează organizarea și funcționarea sistemului judiciar, menită să subordoneze judecătorii și procurorii regimului politic. Modificările legislative propuse de coaliția PSD-ALDE, printr-o procedură legislativă de urgență în Parlamentul României, vor afecta grav independența justiției printr-o gamă largă de măsuri care amintește de cadrul juridic care precede aderarea României la Uniunea Europeană”, se precizează în scrisoarea USR.

Uniunea Salvați România arată că actuala coaliție de guvernare PSD – ALDE insistă să adopte modificările la legile justiției, în ciuda celor două avize negative consecutive emise de Consiliul Superior al Magistraturii, a opoziției celor 4000 de magistrați care au semnat un memorandum, dar și a protestelor publice masive.
Scrisoarea a fost trimisă către: Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Manfred Weber, preşedintele grupului Partidului Popular European, Gianni Pittella, preşedintele grupului Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, președintele grupului ALDE din Parlamentul European.

Scrisoarea integrală poate fi citită pe site-ul usr.ro – Subminarea iminentă a independenței justiției în România