Coaliția PSD-ALDE este din ce în ce mai toxică pentru România. Cazul Oradea

Coaliția PSD-ALDE este din ce în ce mai toxică pentru România. Cazul Oradea

Coaliția PSD-ALDE este toxică pentru buna funcționare a statului român, atât la nivel central, cât și la nivel local.

De la preluarea puterii, coaliția PSD-ALDE nu a făcut altceva decât să își subordoneze toate instituțiile publice prin numiri controversate, bazate pe nepotism și clientelism. Zilele acestea a sosit rândul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor (APM), la a cărei conducere a fost numită Olimpia Mintaș, soția lui Ioan Mintaș, membru de seamă al ALDE Bihor.

”Aparent postul a fost ocupat de un specialist, dar la o analiză mai atentă constatăm că doamna în cauză este una și aceeași persoană care a întocmit dosarul pentru reautorizarea fermei Nutripork din Ioșia, care poluează cu mirosuri greu de imaginat cartierele Ioșia și Rogerius din Oradea, dar și localitatea Sântandrei. Așadar, Olimpia Mintaș se află în conflict de interese moral între cele două calități. Deloc întâmplător, această numire are loc chiar înainte de reautorizarea fermei de porci Nutripork”, a declarat Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor.

Începând cu zilele următoare, USR Bihor va aduna de la cetățeni sesizările, reclamațiile și petițiile legate de disconfortul olfactiv, pentru a le repune pe masa APM Bihor, deoarece după această numire există semne serioase de întrebare dacă instituția își va asuma un punct de vedere obiectiv asupra dosarului de reautorizare înaintat de SC Nutrientul SA. De asemenea, USR va sprijini acțiunile Asociației Sântandrei Metropolitan Area legate de acest caz.

”Suntem convinși că acolo unde există bună-credință și bunăvoință din partea poluatorului, pot fi luate măsurile necesare pentru a limita efectele poluării. O astfel de măsură a fost deja luată, în primă instanță, în cazul Căminului Felix din Sântandrei, care a organizat împreună cu Asociația Sântandrei Metropopitan Area o acțiune de plantare a unei bariere verzi care să împiedice răspândirea mirosurilor. Soluții există, uneori uimitor de simple, dar în cazul Nutripork SRL orice fel de soluții sunt ignorate”, a declarat Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor.

Oradea nu este singurul oraș din țară care se confruntă cu poluarea olfactivă, România fiind în procedură de infringement în domeniul calității aerului. Comisia Europeană a obligat mai multe consilii locale din țară să întocmească Planuri de Calitate a Aerului pentru a limita poluarea.

În contextul procedurii de infringement, dar și a numărului tot mai mare de sesizări venite de la cetățenii afectați de poluarea aerului înconjurător din toată țara, parlamentarii USR  Allen Coliban și Cornel Zainea pregătesc o lege a mirosurilor ce își propune să amelioreze calitatea aerului și să limiteze poluarea olfactivă.