Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere DIICOT să investigheze dacă Liviu Dragnea a depășit limita legalității

Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere DIICOT să investigheze dacă Liviu Dragnea a depășit limita legalității

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a adresat, luni, o sesizare catre procurorul șef al Directiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, prin care cere o investigație care să lămurească afacerile necurate ale președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. România este sub cod roșu de incompetență și corupție sub guvernarea PSDragnea.

Redăm în rândurile de mai jos sesizarea depusă astăzi, 10 iulie 2017, de Emanuel Ungureanu la sediul DIICOT:

„Subsemnatul, Ungureanu Emanuel-Dumitru, domiciliat în Cluj-Napoca, …………., legitimat cu………………., în calitatea mea de membru al Camerei Deputaților atrag atenția asupra unui număr ridicat de suspiciuni existente în spațiul public la adresa președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Dezvăluirile din ultimele luni, ca și propriile declarații publice ale domnului Dragnea ridică numeroase semne de întrebare asupra posibilității ca acesta să facă parte dintr-un grup infracțional organizat care a spoliat în mod regulat statul român. Ținând cont de funcțiile importante ocupate de-a lungul vremii de către Liviu Dragnea, de faptul că este președintele PSD, principalul partid din cadrul coaliției guvernamentale, și mai ales de faptul că ocupă momentan a treia poziție în organizarea statului român, cea de președinte al Camerei Deputaților, consider că este necesară deschiderea unei investigații oficiale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Sesizarea mea pornește de la o serie de articole publicate de către RISE Project, o comunitate de jurnaliști, programatori și activiști a căror activitate profesională este investigarea crimei organizate și actelor de corupție din România. Conform acestor articole, Liviu Dragnea ar fi implicat în mai multe afaceri de corupție care au ca epicentru compania SC Tel Drum SA. Această entitate comercială este o fostă regie de stat care a fost privatizată și a ajuns în mâna unor acționari necunoscuți. De-a lungul anilor, Tel Drum a primit de la statul român, chiar și sub semnătura lui Liviu Dragnea, numeroase terenuri și contracte de sute de milioande de euro.

În seria articolelor publicate de către Rise Project este citat un document care se presupune a fi redactat de către Direcția Generală de Poliție Internă a Ministerului de Interne în care se menționează că Liviu Dragnea ar fi parte dintr-o ”rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ” constituită cu scopul de a frauda fonduri europene și guvernamentale. În documentul menționat, Liviu Dragnea ar fi identificat ca fiind cel care deține pachetul majoritar de acțiuni al companiei SC Tel Drum SA, beneficiară a unui număr uriaș de contracte cu statul.

Confruntat public de către presă cu informațiile de mai sus, domnul Dragnea a declarat că ”Totul pleacă de la Soros, de la răul pe care vrea să-l facă în această ţară şi nu numai în această ţară. (…) E o certitudine că e o chestiune foarte organizată.”. Eu, în calitatea mea de membru al Camerei Deputaților, consider această declarației ca fiind una deosebit de gravă. Fie domnul Dragnea încearcă să creeze o perdea de fum în spatele căreia să-și poată ascunde actele ilegale, fie are informații concrete conform cărora George Soros desfășoară activități ilegale care pot aduce atingere statului român. În ambele cazuri cred că este necesară o investigație a celor de mai sus plecând de la premisa că cele afirmate de Liviu Dragnea nu se încadrează în categoria declarațiilor politice de vreme ce acuză de implicare în afacerile statului român o persoană despre care nu există dovezi publice că ar fi încercat în vreun fel să-l atace pe președintele Camerei Deputaților.

 

În consecință, cer DIICOT să considere această declarație o sesizare oficială în ceea ce privește informațiile legate de afacerile desfășurate de către Liviu Dragnea și să lămurească prin intermediul unei investigații oficiale dacă președintele Camerei Deputaților se află în spatele unor acțiuni care au depășit limita legalității.

 

Cu deosebită considerație,

Data:10.07.2017

Deputat USR:

Ungureanu Emanuel Dumitru