Consultări la Cotroceni: Condițiile USR pentru susținerea viitorului Guvern

Consultări la Cotroceni: Condițiile USR pentru susținerea viitorului Guvern

Partidul Uniunea Salvați România a decis, miercuri, în şedinţa Biroului Naţional, să meargă la consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe condiţii pentru susţinerea unui viitor Guvern.

Cea mai importantă condiție este ca noul premier să nu provină din PSD. Acest partid și-a pierdut legitimitatea morală de a mai guverna România, după circul politic din ultima perioadă, iar USR nu va susține nicio variantă de guvern care include PSD.

Uniunea Salvați România va susține un premier integru și credibil, fie din spectrul opoziției, fie din societatea nepolitică, care să poată, la rândul său, să asigure o echipă de miniștri profesioniști și cu bună prestanță în societate.

La formarea unui nou guvern fără PSD, USR va solicita ministerul Justiției, ca o garanție că lupta anticorupție va continua, iar Justiția va fi independentă.

O altă condiție pentru susținerea viitorului Guvern este o reformă electorală semnificativă, care include alegerea primarilor în două tururi, pentru că s-a ajuns la o pervertire a noțiunii de alegeri pe care am văzut-o la ultimele alegeri locale.

USR susține în continuare că alegerile anticipate sunt soluția decentă pentru rezolvarea crizei politice pe care PSD a declanșat-o în România, dar dată fiind nevoia de stabilitate a țării USR vom participa la consultările de la Cotroceni.

Delegația USR la consultările de la Cotroceni va fi compusă din președintele interimar Elek Levente și vicepreședinții Vlad Alexandrescu, Stelian Ion, Dan Barna și Ionuț Moșteanu.