USR cere PSD înlocuirea lui Iulian Iancu, președinte al Comisiei de industrii și servicii

USR cere PSD înlocuirea lui Iulian Iancu, președinte al Comisiei de industrii și servicii

Partidul Uniunea Salvați România îi cere președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, să îi retragă sprijinul politic deputatului PSD, Iulian Iancu, aflat în poziția de președinte al Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților. În ultima ședință, Iulian Iancu a amenințat un deputat membru în comisie și a forțat adoptarea raportului asupra Ordonanței de Urgență 64/2016 pentru modificarea Legii energiei și gazelor, fără să permită discutarea amendamentelor depuse.

În ultimele trei luni, Iulian Iancu a încercat în toate modurile posibile să împiedice adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, invocând propagandistic interesul consumatorului. A adus în comisie amendamente produse de companii private și s-a plâns că va crește prețul la gaze la consumatorul casnic, deși acesta este protejat prin prețuri reglementate. În cele din urmă, Iulian Iancu a preluat amendamentele depuse de companiile private și a reușit să convingă grupul PSD să le semneze în nume propriu. Aceste amendamente au produs o serie de schimbări în Ordonanța care vor izola România pe piața gazelor.

Deputații USR, Cristina Prună și Sergiu Vlad, membrii în Comisia de industrii și servicii, cer conducerii Camerei Deputaților și conducerii grupului PSD să se sesizeze în legătură cu modul în care deputatul PSD Iulian Iancu, aflat în poziția de președinte al comisiei menționate, înțelege să conducă lucrările și să decidă unilateral forma rapoartelor adoptate.

Suntem contrariați cum un om poate să conducă în acest mod o comisie extrem de importantă pentru Parlamentul României și care în loc să asigure transparentizarea procesului legislativ încearcă să facă jocuri ascunse de ochii publicului. Cea mai bună dovadă este decizia de marți prin care a interzis discutarea amendamentelor și folosindu-se de incapacitatea colegilor săi din PSD de a protesta a reușit să obțină aprobarea lor în grup fără nicio dezbatere. De altfel, suntem îngrijorați de amenințările constante la care se dedă Iulian Iancu în cadrul comisiei. Ordonanța 64 a prilejuit eliminarea din comisie a unui director din cadrul Ministerului Energiei care i-a atras atenția că nu spune adevărul și amenințarea unui coleg de către Iulian Iancu că îl va ține minte de acum înainte pentru că a avut curajul să îi ceară să respecte ordinea de zi”, a declarat deputatul USR Sergiu Vlad, membru în Comisia de industrii și servicii.

Prin amendamentele depuse la Ordonanța de Urgență 64/2016, Iulian Iancu încearcă, de fapt, să întârzie liberalizarea pieței gazelor în acest an.

Avem o întrebare importantă pentru PSD și pentru piața de energie din România: politicile și strategiile naționale sunt apanajul domnului Iulian Iancu personal? Pentru că întregul grup parlamentar al PSD care activează în Comisia de industrii și servicii pare a fi captiv personalității președintelui Iancu și nu are curajul să facă nimic altceva decât să spună da atunci când Iulian Iancu le poruncește să spună DA. Este inadmisibil ca o lege vitală pentru sistemul energetic să fie ciopârțită de către o persoană care a încercat permanent să promoveze în corpul legii amendamente care au scopul de a împiedica funcționarea cu adevărat transparentă a pieței gazelor”, a declarat Cristina Prună, deputat USR.

USR consideră că forma inițială a OUG 64/2016, emisă de Guvernul Cioloș, va avea efecte benefice pentru funcționarea pieței gazelor naturale din România și trebuie lăsată să își facă efectele începând cu 1 aprilie 2017. Teama că piața nu e pregătită pentru tranzacții transparente este nejustificată deoarece astfel de tranzacții pe bursă există deja, doar că ele sunt la un nivel extrem de scăzut. Totuși, avem dovada faptului că piața poate funcționa transparent, ce ne lipsește este doar decizia de a face din transparentizare o realitate.

USR cere mai multă responsabilitate din partea parlamentarilor Comisiei de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților și, totodată, asumarea în mod clar a obiectivelor strategice ale României în zona pieței gazelor naturale. Subminarea proiectului BRUA prin modul în care s-au condus dezbaterile în comisie pune România într-o situație dificilă pe plan european.